Joi s-au jucat alte două partide în Liga Campionilor la fotbal.

Capul de afiş al celei de a doua seri a optimilor Champions League a fost fără îndoială partida de pe Stadio Olimpico unde romanii de la AS Roma primeau vizita galacticilor de la Real Madrid. În faţa a peste 55.000 de spectatori s-au înfruntat echipa cu cea mai slabă apărare din faza grupelor şi cel mai productiv atac, 19 goluri din care 11 marcate de Cristiano Ronaldo.

Dacă ar fi să ne luăm după statistica partidei, romanii au fost peste Real doar la numărul de cornere, la cel al intervenţiilor portarului şi la faulturi. În rest, iniţiativa a aparţinut din toate punctele de vedere galacticilor.

Anunțuri
Anunțuri

Prima repriză a debutat cu accidentarea lui Alessandro Florenzi în minutul 4, acesta reuşind în cele din urmă să continue partida. Repriza a fost una anostă fără mari faze de poartă, astfel că în minutul 40 statistica şuturilor pe spaţiul porţii arăta cate un mare 0 în dreptul ambelor combatante. 

Primul gol al meciului s-a înscris abia în minutul 57, la primul şut pe poartă al meciului. Ronaldo trimite un şut fantastic din marginea careului de 16 metri şi înscrie "la păianjen". Golul cu numărul doi al madrilenilor a venit din piciorul lui Jese care a înscris pentru prima data în #Liga Campionilor cu un şut din careul de 16 metri. Scor final AS Roma - Real Madrid 0-2.

Cea de a doua partidă a serii a fost una cu multe goluri în care s-au aflat faţă în faţă Gent şi Wolfsburg. Până în minutul 43 când Wolfsburg a deschis scorul n-au fost faze spectaculoase dar s-a jucat #Fotbal chiar dacă nu unul de calitate superioară.

Anunțuri

Nemţii au intrat, aşadar, la vestiare cu un avantaj minim după golul lui Draxler. Şi cel de-al doilea gol al nemţilor a fost înscris tot de Draxler care a şutat de la marginea careului mic în minutul 54. Wolfsburg şi-a mărit avantajul la 3-0 în minutul 60 prin golul cu capul al lui Kruse. Gent îşi revine din corzi abia în minutul 80 când reuşeşte să reducă din handicap prin Sven Kums la finalul unei acţiuni personale finalizate cu un şut din interiorul careului. Minutul 89 aduce al doilea gol pentru Gent, cea care până la final va alerga după egalare, însă mingea se va încăpăţâna să nu intre în poartă. Scor final Gent - Wolfsburg 2-3 şi nemţii privesc cu încredere către sferturile Champions League. #UEFA Champions league