Astăzi la Cluj a avut loc tragerea la sorţi a partidelor pe care România le va juca cu Cehia în Fed Cup 2016

Astfel, sâmbătă începând de la ora 13:00 pe teren se vor afla locul 3 mondial, Simona Halep, care o va înfrunta pe Karolina Pliskova, locul 13 WTA. Până la acst moment scorul întâlnirii dintre cele două îi este favorabil jucătoarei noastre care a învins-o de trei ori pe cehoaică, fără să piardă niciun meci. În cea de-a doua partidă se vor afla faţă în faţă Monica Niculescu, jucătoare aflată pe locul 37 în ierarhia mondială şi locul nouă în clasamentul fetelor, Petra Kvitova. Aceasta porneşte ca favorită, fie şi numai pentru simplu fapt că a mai bătut-o pe Monica o dată în 2013 în Marea Britanie.

Anunțuri
Anunțuri

Duminică se vor juca trei partide în întâlnirea Fed Cup România - Cehia. "Balul" va fi deschis tot de cea mai bine clasată jucătoare româncă în WTA, Halep urmând să o înfrunte pe Kvitova, pe care a mai bătut-o de două ori până acum, la New Haven în 2013 şi un an mai târziu, la Madrid. În cel de-al doilea meci al zilei se vor "duela" Monica Niculescu şi Karolina Pliskova, scorul întâlnirii de până acum dintre cele două jucătoare fiindu-i favorabil româncei care a bătut-o de două ori pe cehoaică, la Nantes în 2012 şi la New Haven în 2014.

Ultima partidă va fi cea de dublu, în care Andreea Mitu (104 în clasamentul WTA) şi Raluca Olaru (4 titluri câştigate până acum la dublu în circuitul profesionist) vor juca cu Denisa Allertova (locul 59 mondial) şi experimentata Barbara Strycova (locul 41 WTA la simplu), cea care are până acum în palmares 17 titluri în turneele profesioniste.

Anunțuri

După aflarea rezultatului tragerii la sorţi, cea mai bună jucătoare din România a momentului, #Simona Halep, a spus ca e foarte fericită că intră prima în luptă. "Îmi doream să joc primul meci, aşa cum am jucat şi la Galaţi. Sper să câştig, să începem cu bine", a spus Halep adăugând că ştie jocul Kvitovei pe care a avut ocazia să o urmărească de multe ori şi chiar să joace împotriva ei. Simona speră că şi publicului clujean va fi prezent la sală în număr mare, ajutându-le să obţină victoria, după cum mai notează sport.ro.

Pe lângă numeroase oficialităţi, la Cluj şi-a anunţat prezenţa şi preşedintele României, #Klaus Iohannis. #Tenis