După ce în ultimii ani scandalurile s-au ținut lanț în lumea fotbalului, în acestea fiind implicați conducătorii FIFA și UEFA, anul 2016 începe cu un scandal care poate zgudui lumea tenisului mondial. BBC și BuzzFeed News au obținut socumente secrete care dovedesc implicarea multor jucători de #Tenis într-o adevărată mafie a pariurilor, prin meciuri aranjate. În ultimul deceniu, 16 jucători din top 50 ATP , au fost suspectați în mod repetat de către Corpul de Integritate în Tenis (TIU),că ar fi trucat meciuri, printre ei aflându-se și câștigători ai turneelor de Grand Slam, iar 8 dintre aceștia participă  la Australian Open 2016.

Încă din 2003 au existat suspiciuni  privind meciuri aranjate, iar în 2007 ATP a început o investigație, după ce au fost găsite pariuri ”suspecte” plasate pe un meci dintre Nikolai Davidenko şi Martin Vassallo Arguello.

Anunțuri
Anunțuri

Cu toate că cei doi au ieșind nepătați, acesta se pare că a fost  începutul unor anchete de amploare  asupra legăturilor dintre jucătorii de tenis  și o rețea de pariori. Prima ”victimă” a acestor anchete a fost tenismanul austriac Daniel Koellerer, care în 2011, la 27 de ani,  a fost acuzat de corupție,amendat și suspendat  pe viață din tenisul profesionist.

Documentele obținute de BBC și BuzzFeed relevă faptul că rețele de pariori din Rusia și Italia au obținut câștiguri de sute de mii de lire sterline în urma pariurilor plasate pe meciurile suspectate a fi trucate, trei dintre acestea desfășurate la Wimbledon. În 2015, ESSA (Asociația Europeană pentru Securitate  în Sport), care monitorizeză pariurile și casele de pariuri sportive, a adus la cunoștința TIU, peste 50 de meciuri suspecte, mai multe decât în oricare alt sport.

Anunțuri

Nigel Willerton, directorul TIU a declarat că nu este rolul companiilor de pariuri să judece activități de corupție, dar că aceste informații vor fi analizate de specialiștii în drept ai TIU.

Un analist sportiv al BBC, care a cercetat aceste cazuri, a declarat că sunt vizați și jucători aflați în afara top 200 ATP, aceștia câștigând în medie cu puțin peste 40.000 de lire sterline pe an. Specialiști în integritate din cele 4 foruri mondiale competente din tenis, ITF, ATP, WTA și Grand Slams vor decide dacă există suficiente dovezi  pentru a lua măsurile de rigoare în aceste cazuri. #Australia