Început de an dezastruos pentru #Simona Halep. După ce problemele de sănătate nu i-au dat pace, forțând-o să-și scurteze aparițiile la turneele de debut ale lui 2016, românca pierde acum și poziția secundă în clasamentul WTA.

După ce a pierdut prima partidă la Australian Open, acolo unde specialiștii o vedeau ca favorită la accederea în finală, unde însă ar fo fost din nou învinsă de Serena Williams, Simona Halep trăiește acum o nouă dezamăgire. După ce a reușit în trei seturi 6-4, 3-6, 6-4, să treacă de numărul unu mondial, Angelique Kerber va fi începând din 1 februarie noul loc doi mondial în clasamentul WTA, aceasta fiind în prezent pe poziția a șasea.

Anunțuri
Anunțuri

Mai trebuie spus că aceeași specialiști nu-i dădeau nemțoaicei șanse să treacă de semifinalele competiției de la Melbourne, însă miracolul s-a produs iar aceasta a reușit să treacă de Serena. Anterior acestei performanțe, Angelique Kerber nu reușise decât o singură victorie împotriva numărului unu mondial, iar asta se întâmpla în 2012 la Cincinnati în sferturile de finală când a reușit să treacă de Williams cu un dublu 6-4.

Victoria de la Melbourne a năruit, astfel, visul Serenei de a câștiga toate turneele importante ale anului 2016, dar i-a adus și puncte importante în clasamentul WTA, asta ca să nu mai vorbim de cecul consistent pe care l-a primit după Australian Open. În plus, pentru Angelique este primul turneu de Grand Slam din carieră pe care reușește să-l câștige.

După cum scrie RomâniaTV, parcursul la turneul australian n-a fost deloc lipsit de emoții, Kerber reușind să salveze o minge de meci în chiar runda inaugurală și până la urmă să câștige în fața japonezei Misaki Doi.

Anunțuri

În cea de a doua partidă, aceasta a învins-o pe Alexandra Dulgheru pentru ca apoi să treacă și de Madison Brengle. Meciul din optimi, jucat în compania compatrioatei sale Annika Beck, a fost unul ușor, ceea ce nu se poate spune și despre partida din optimi unde a dat piept cu numărul 14 mondial, Victoria Azarenka. Ultima ”piedică” a fost britanica Johanna Konta de care a trecut în semifinale în două seturi, 7-5, 6-2. #Tenis #Australia