Fetele noastre încep cu dreptul în circuitul mondial WTA. Monica Niculescu și Irina-Camelia Begu au fost primele care au luat startul în circuitul feminin în 2016, începând bine noul an în tenisul mondial.

Irina-Camelia Begu a fost cea care ”a deschis balul” la Shenzen. Favorita numărul 3 a turneului din China, numărul 31 mondial a trecut în turul inaugural de Lara Arruabarena, jucătoare clasată pe locul 86 în clasamentul WTA. Românca a avut nevoie de mai puțin de o oră și jumătate pentru a o învinge în două seturi cu 6-3, 6-2 și a accede în optimi. Următoarea oponentă va fi nemțoaica Anna-Lena Friedsman, care a trecut tot în două seturi, 6-0, 6-3, de sârboaica Bojana Jovanoski.

Anunțuri
Anunțuri

Cealaltă reprezentantă a României, în turneul cu premii de jumătate de milion de dolari, Monica Niculescu, locul 39 WTA, s-a calificat, de asemenea, în optimi, unde va da piept cu Timea Babos din Ungaria, jucătoare clasată pe locul 70 în ierarhia feminină. Niculescu a trecut în primul tur de letona Anastasija Sevastova. De trei seturi și o oră și 46 de minute de joc a avut nevoie Monica pentru a trece de locul 113 mondial, la final tabela arătând 1-6, 6-4, 6-3.

Pentru #Simona Halep primul turneu al anului 2016 va fi cel de la Brisbane din Australia. Statutul de principală favorită și poziția din clasamentul mondial a scutit-o pe Halep de emoțiile rundei inaugurale, astfel că aceasta va juca abia miercuri în turul doi al turneului de categorie Premier, dotat cu premii care totalizează un milion de dolari.

Anunțuri

Conform Mediafax, Halep consideră că va avea parte de un debut extrem de dificil, urmând ca în turul al doilea să o întâlnească pe Victoria Azarenka. ”Abia aştept să încep anul. Sunt emoţionată și știu că nu e uşor și asta pentru că primul meci al anului este întotdeauna dificil, atât din punct de vedere fizic cât și psihic” a spus Simona.

Simona Halep și Victoria Azarenka s-au mai întâlnit până acum de trei ori, scorul fiindu-i favorabil bielorusei care a câștigat până acum de două ori. Se întâmpla în 2012, la Doha și Linz, simona reușind să o învingă anul trecut în sferturile de la US Open. #Tenis