Sportul românesc este din nou în doliu după ce un mare campion s-a stins departe de România, țara ale cărei culori le-a apărat de atâtea ori. Cel mai valoros handbalist român din toate timpurile, Gheorghe Gruia, supranumit ”mâna de aur” a handbalului românesc s-a stins în urma unui infarct. Dublul campion mondial avea 75 de ani, din care ultimii 36 îi petrecuse în Mexic.

Gheorghe Gruia s-a născut pe 2 octombrie 1940 și a cochetat cu sportul încă de la vârste fragede, practicând atletism, volei și mai apoi #handbal. A fost campion național la triplu salt și aruncarea suliței, iar la 21 de ani juca în prima ligă de volei masculin.

Anunțuri
Anunțuri

Până la urmă, însă, handbalul a fost cel care i-a rămas la suflet, iar în 1961 a fost legitimat la #Steaua București, pentru ca doi ani mai târziu să fie campion, în prima ediție la handbal în 7, după ce se trecuse de la handbalul în 11. În total, Gruia a fost de opt ori campion al României, până la retragerea sa din activitatea competițională. În 1968, tot cu Steaua a câștigat și Cupa Campionilor Europeni. Din 1973, Gheorghe Gruia a fost timp de 5 ani profesor și antrenor la Academia de Înalte Studii Militare, pentru ca în 1978 să se mute în Mexic unde a fost un adevărat promotor al handbalului.

Pentru echipa națională, dat fiind trecerea sa târzie la handbal, Gruia a fost selecționat direct în echipa de seniori, la doar jumătate de an după ce debutase pe prima scenă handbalistică a țării.

Anunțuri

A făcut parte din generația de aur a sportului cu mingea mică,o generație care a câștigat de două ori titlul mondial în 1964 în Cehoslovacia și în 1970 în Franța. În palmaresul său Gruia mai are o medalie de bronz la Mondialele din 1967 și o alta la Olimpiada din 1972.

IHF l-a declarat pe Gheorghe Gruia în 1992, cel mai bun handbalist al tuturor timpurilor după ce a fost declarat de șapte ori cel mai bun handbalist al lumii.

Federația Română de Handbal și-a exprimat regretul în urma trecerii în neființă a marelui handbalist, anunțând totodată că ”în luna ianuarie, în cadrul unei ceremonii speciale la meciul România – Finlanda de la Baia Mare, FRH va retrage definitiv tricoul cu numărul 10 din naționala României”.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! #echipa nationala