Cătălin Moroșanu, protagonistul galei Superkombat de pe 12 decembrie i-a rugat pe toți românii din Italia să îl susțină și să vină la meci pentru a ajuta victimele din #Colectiv.

Potrivit actualitatea.it, Moroșanu promite un meci de senzație pentru toți românii, acesta a promis că va face un meci mare,  un adevărat show.  Moartea din Carpați își dorește foarte mult ca în data de 12 decembrie să realizeze un mare show la Torino. Acesta, împreună cu președintele Superkombat România, a hotărât ca toți banii primiți pe bilete să fie oferiți victimelor din Colectiv care au nevoie urgentă de operații și îngrijiri medicale. Ba mai mult, Cătălin Moroșanu susține că banii vor fi dați cazurilor concrete ca să fie siguri că vor ajunge acolo unde trebuie.

Anunțuri
Anunțuri

Cum asta nu ar fi de-ajuns, organizatorii au ieftinit biletele ca să își poată permite oricine să vină la acest eveniment atât de special. La gala din Torino va fi prezent și luptătorul maramureșean Alexandru Negrea care va dedica în totalitate meciul său maramureșenilor din Italia, pe care îi îndeamnă să se alăture evenimentului iar banii vor fi donați către victimele din Colectiv.

Organizatorii galei Superkombat din Torino își propun să doboare orice record la numărul de public și să organizeze cel mai important eveniment de până acum. Ca totul să iasă perfect, aceștia au închiriat una dintre cele mai mari săli, Pala Alpitour. Potrivit președintelui Eduard Irimia, organizatorii se așteaptă la un număr de peste 10.000 de spectatori. 

Biletele pentru gala Superkombat au fost puse în vânzare începând din 12 noiembrie.

Anunțuri

Biletele se găsesc în magazinele românești din Torino care sunt partenere East Logistic Food, dar pot fi achiziționate și online pe www.piemonteticket.it. Conform organizatorilor, prețul unui bilet este de 26 de euro, un preț mic în comparație cu amploarea evenimentului. Românii din Italia vor avea parte și de un super concert la care vor fi prezenți mai mulți cântăreți români. Evenimentul va începe la ora 19.00. Organizatorii îi invită pe toți românii din Italia la acest eveniment cu scop caritabil. #romani in Italia #Incendiu