Simona Halep păstrează șanse mari de calificare în semifinale la Singapore chiar și cu o singură victorie în Grupa Roșie și asta după ce marți dimineață Flavia Pennetta a trecut de Agnieszka Radwanska în două seturi 7-6, 6-4. De asemenea tot în Grupa Roșie de la Turneul Campioanelor, Sharapova a avut nevoie de trei seturi, duminică, pentru a o învinge pe poloneză. Radwanska a fost până la urmă nevoită să se recunoască înfrântă de rusoaică, aceasta câștigând cu 4-6, 6-4, 6-4.

Partida de marți este foarte importantă pentru constănțeancă, dat fiind că până acum rusoaica a bătut-o de fiecare dată, pe unde a prins-o, scorul întâlnirilor directe dintre cele două fiind 5-0 pentru Maria Sharapova.

Anunțuri
Anunțuri

În plus, dacă va ieși victorioasă, Simona va face pasul decisiv către semifinalele Turneului Campioanelor.

Nu doar casele de pariuri o văd învingătoare pe Halep, cota acesteia, după cum scrie sport.ro, fiind de 1.8, în timp ce pentru victoria rusoaicei cota este 2.0, ci și marea campioană Martina Navratilova"Cu suprafata de joc fiind atat de putin rapida si cu o #Simona Halep jucand asa de bine cum o face [...] pe ea o vad favorita" a spus cea care de-a lungul întregii cariere a reușit să câștige de opt ori cel mai important turneu al fetelor.

Simona Halep şi Maria Sharapova au intrat deja pe teren. Aşteptăm să înceapă partida de la Singapore ...

A început meciul. Primul game a fost deja câştigat rapid de rusoaică 0-1

Al doilea game a fost mult mai disputat, cele două mergând cap la cap până la 40-40, dar în final Sharapova reuşeşte break-ul 0-2

Game-ul trei debutează cu o dublă greşeală a rusoaicei, un impuls pentru Simona care se mobilizează şi reuşeşte re-break-ul 1-2

Simona reuşeşte un ace şi după ce o plimbă pe Maria pe tot terenul reuşeşte să-i smulgă acesteia punct după punct.

Anunțuri

Halep joacă din ce în ce mai bine şi egalează 2-2

Sharapova comite o nouă dublă greşeală dar nu e suficient şi până la urmă îşi câştigă serviciul 2-3

Serveşte Simona Halep şi nu o face deloc rău. Chiar dacă nu intră primul serviciu, efectul celui de-al doilea o înnebuneşte pe rusoaică, astfel că Simona câştigă la 15 game-ul cu numărul şase 3-3

După 15-15 în debutul game-ului şapte. Sarapova reuşeşte să câştige două mingi, însă Halep revine şi egalează la 40. Rusoaica reuşeşte un ace după o dublă greşeală şi până la urmă îşi câştigă serviciul 3-4

15-15 şi 30-30 în debutul celui de-al 8-lea game. Rever out şi forehand mult afară trimis de rusoaică, iar Halep câştigă 4-4

Sharapova o comite din nou pentru a cincea oară, iar dubla greşeală o aduce în avantaj pe Simona 30-0 pe serviciul Mariei. Simona aleargă pe tot terenul dar Sharapova e parcă de nebătut, astfel că scorul ajunge la 30-40 după ce rusoaica reuşeşte să câştige trei puncte unul după altul. Simo egalează şi trimite game-ul în prelungiri însă Maria câştigă.

Anunțuri

Halep solicită intervenţia lui Darren Cahill 4-5

"Tenisul tău e foarte bun, serveşti bine, te mişti bine. Trebuie doar să faci pasul înainte şi să fii putin mai agresivă. Termină loviturile şi loveşte mai hotărât cu reverul" i-a spus acesta Simonei

Constănţeanca a comis prima dublă greşeală a ei, iar cel de-al doilea serviciu este un as. Sharapova cere challenge şi are dreptate. Simona mai face o dublă, iar Sharapova o taxează şi termină setul după 54 de minute de joc 4-6 şi 0-1 la seturi.

Sharapova începe în forţă setul doi şi câştigă primul game la 0. Simona pare că nu se regăseşte 0-1

Rusoaica e foarte aproape să facă break-ul în game-ul doi, însă Simona revine cu puţin noroc şi egalează la 40. După mai bine de 10 minute, game-ul doi din setul doi e câştigat de rusoaică, din păcate 0-2

Halep are deja 30-0 pe serviciul rusoaicei şi forţează break-ul. Sharapova revine spectaculos 30-30. Rever câştigător pentru rusoaică 0-3

Darren Cahill coboară din nou la Halep: "Hai să schimbăm, pentru că-i dai prea multe şanse. Loveşte sănătos daca rămâi în spate, dă drumul la mână"

Simo urcă la fileu şi reuşeşte până la urmă sa salveze o minge de break şi să câştige setul 1-3

30-15 pentru Halep şi cine ştie ... poate acum să-şi revină fata noastră. Din păcate Simona îi face efectiv cadou acest game rusoaicei, greşelile neforţate ducând scorul la 1-4

Halep serveşte şi reuşeşte să câştige primul punct. Din păcate Sharapova joacă din ce în ce mai bine şi nu-i lasă Simonei nici un moment de respiro reuşind break-ul 1-5

Maria Sharapova serveşte pentru câştigarea meciului. Dublă greseală pentru rusoaică şi e şansă de re-break pentru constănţeancă. Halep munceşte şi reuşeşte să câştige 2-5

Revenire de senzaţie a Simonei, Sharapova nu-şi găseşte ritmul şi un game câştigat la zero pentru fata noastră 3-5

Maria serveşte şi câştigă primul punct. Halep revine 15-15. Sharapova scapă mingea afară după un retur bun al Simonei şi constănţeanca are două mingi de break. Le-a câştigat 4-5

Începe game-ul supravieţuirii pentru Simona Halep. fata noastră serveşte şi câştigă primul punct, dar pierde din pacate toate celelalte mingi ... 4-6

Maria Sharapova câştigă din nou în faţa Simonei Halep ducând scorul întâlnirilor directe la 6-0 #Tenis