Spectacol pe gazonul georgian! Barcelona sau Sevilla? Nu s-a putut răspunde la această întrebare până la auzul fluierului de final al arbitrului, care, în mod neobișnuit, nu s-a auzit imediat după minutul 90. Conflictul celor două surate spaniole a înflorit într-un meci superb, plin de adrenalină și suspans.

Minutul 3 a fost momentul în care Sevilla și-a amprentat prima intenția de a deveni supercampioană europeană, pentru ca un agent dedicat al catalanilor, Leo Messi, să răspundă peste nu mai mult de patru minute de la primul gol, printr-o lovitură liberă ce avea să schimbe soarta întregului meci.

Ziua de 11 august 2015 a fost data mult așteptatei bătălii între doi mari titani ai fotbalului spaniol, dar și internațional.

Anunțuri
Anunțuri

La ora 21.45, a început meciul organizat în capitala Georgiei, Tibilisi, unde Barcelona, deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor, a reușit cu greu să-și învingă rivala, câștigătoare a Europa League. Astfel, ghinionul Sevilliei a continuat și în acest an, după o înfrângere cu 2-0, în 2014, în faţa celor de la Real Madrid.

Meciul s-a încheiat cu o victorie a Barcelonei la un scor greu de anticipat, 5-4, golul salvator fiind marcat, în mod oarecum ironic, de un jucător care va părăsi echipa catalană în curând, Pedro Eliezer Rodríguez, în minutul 115.

Chiar dacă meciul a avut un început promițător pentru Sevilla, prin golul lui Banega, Lionel Messi a readus speranța în inimile fanilor catalani, prin cele două goluri marcate din lovituri libere. După acestea, Rafinha și Suarez au adus un avantaj de 4-1 pentru Barca, pentru ca apoi Sevilla să reuşească o surpriză rar întâlnită în #Fotbal: o incredibilă egalare, prin golurile lui Reyes, Gameiro și Konoplyanka.

Anunțuri

Dacă totuși Barcelona a învins cu 5-4, la goluri, nici Sevilla nu s-a lăsat mai prejos. La numărul de cartonașe galbene, Sevilla a câştigat, culmea, tot cu 5-4.

Meciul a fost unul superb, plin de suspans, acțiune și faze care te țin cu sufletul la gură. Cu siguranță, orice fază de poartă dintre cele foarte multe pe care le-am putut admira putea schimba decisiv rezultatul, care în final le-a fost favorabil catalanilor. #Liga Campionilor