La ora actuală sportul românesc se face extrem de dezorganizat şi subfinanţat, în principal datorită unei proaste legi a sportului şi a sponsorizărilor.

Cu toate acestea aportul românilor spre sport este extrem de mare, numărul de cluburi şi discipline sportive crescând chiar mai mult decât în perioada comunistă, perioadă în care finanţarea fenomenului sportiv era foarte uşor de realizat.

Tot mai multe primării şi consilii judeţene se implică financiar în realizarea unor arene sportive cât mai moderne, stadionul Naţional Arena fiind cea mai recentă dovadă în acest sens, iar zeci de oraşe au fie stadioane de fotbal modernizate ori noi, fie săli polivalente extrem de bine puse la punct. 

Din păcate subfinanţarea este marea problemă a cluburilor sportive, mai ales acolo unde nu există investitori puternici privaţi, foarte mulţi sportivi cu palmares fiind obligaţi să se pregătească în condiţii necorespunzătoare, în baze insalubre sau fără aparate moderne.

Anunțuri
Anunțuri

Un exemplu în acest sens a fost modul primitiv în care se pregătesc membrii lotului de nataţie, sau mărşăluitorul Marius Cocioran, prezent la Jocurile Olimpice şi calificat şi la actuala ediţie a Jocurilor Olimpice.

Statul este principalul vinovat, căci legea sponsorizării nu este una modernă şi nu permită agenţilor economici să investească serios în sport, dar să şi câştige de pe urma acestor investiţii, deşi banii publici băgaţi în sport sunt extrem de mulţi, fiind una dintre cele mai facile metode de sifonare a banilor publici. Mai mulţi primari şi preşedinţi de consilii judeţene sunt cercetaţi de DNA tocmai pentru astfel de finanţări care s-au dovedit că nu au fost făcute pentru creşterea şi susţinerea fenomenului sportiv, ci pentru buzunarul propriu.  #Finante #Guvern