Campioană în Liga a IV-a dâmbovițeană, la nivelul juniorilor A1, după o luptă strânsă cu Flacăra Moreni, chiar dacă puţini se gândeau înainte de startul sezonului că va reuşi să ocupe primul loc la final, Voinţa Crevedia a produs o mare surpriză şi la barajul pentru calificarea la Turneul Zonal.

Echipa anrtrenată de Gheorghe Ciocănişteanu a pierdut primul meci cu Juniorul Bucureşti cu 2-1, în deplasare, pentru ca ieri după-amiază să se joace meciul retur. Avram a deschis tabela de marcaj pentru Voinţa în prima repriză, iar în partea secundă oaspeţii au restabilit egalitatea. Spre finalul partidel, Tilă a adus bucurie în tribunele stadionului din Crevedia, după ce a reuşit să marcheze de la 11 m şi să ducă meciul la penalty-uri.

Anunțuri
Anunțuri

La loviturile de departajare, dâmboviţenii au punctat de patru ori, prin Tatu, Tilă, Ştefan şi Duţă, şi au ratat o singură dată, prin Constantin, în timp ce bucureştenii au ratat două lovituri. Scor final 6-4 şi Voinţa Crevedia s-a calificat la Turneul Zonal al juniorilor A1.

Succesul este cu atât mai mare, cu cât judeţul Dâmboviţa nu a mai avut de mult timp o echipă calificată la Turneul Zonal. La meciul retur cu Juniorul Bucureşti, în tribunele stadionului din Crevedia au fost prezenţi aproximativ 400 de spectatori.

"Au jucat cu sufletul"

"Este o mare performanţă pentru această generaţie minunată. Au jucat cu sufletul şi au făcut fericiţi sute de oameni. Am văzut oameni de toate vârstele cu lacrimi în ochi după meci. Partida a fost la discreţia noastră. Am ratat câteva ocazii mari, plus un penalty, la scorul de 0-0, iar ei au egalat la 1-1 din singura lor fază mai periculoasă.

Anunțuri

Oricum, a fost un meci foarte frumos", ne-a declarat Mădălin Ioniţă.

Lotul de juniori A1 al Voinţei Crevedia: Alexandru Constantin, Andrei Ceapari (portari), Marian Avram, George Ioniță, Florin Ioniță, Adrian Ștefan, Alexandru Gavrilescu și Alexandru Panait (fundaşi), Răzvan Suditu, Marius Ghiuzan, Andrei Tatu, George Dinică, Marian Stoica, Gabriel Petre (mijlocaşi), Fabian Constantinescu și Florin Alexandru Duță (atacanţi). #Liga 1 #Fotbal