Sălile de luptă din România arată, în momentul de faţă, ca după război. Aparatele de forţă sunt rupte şi ruginite, pereţii sunt scorojiţi şi emană miros de mucegai, iar saltelele sunt distruse, decolorate şi împuţite. Totuşi, au existat vremuri, deloc îndepărtate, când acest nobil sport, cu origini în Antichitate, reuşea să ne facă mândri că suntem români.

Dumitru Pârvulescu, Gheorghe Berceanu, Nicolae Martinescu, Ştefan Rusu, Ion Draica, Vasile Andrei şi Vasile Puşcaşu sunt cei şapte "uriaşi" care au reuşit să ridice aurul olimpic la diferite ediţii ale Jocurilor Olimpice.

Dumitru Pârvulescu este primul luptător român care a reuşit să ia titlul olimpic în acest sport.

Anunțuri
Anunțuri

Participant la patru ediţii ale Olimpiadei, a urcat pe podium de două ori. Pârvulescu s-a născut la Lugoj, pe 14 iunie 1933. Încă de la o vârstă fragedă a început să practice, în paralel, luptele şi boxul. După o ascensiune constantă în "lumea bună" a luptelor, Pârvulescu a reuşit la Roma, în 1960, să câştige aurul olimpic, la categoria 52 de kilograme. Chiar dacă la începutul competiţiei nu era cotat cu şanse reale nici măcar la podium, luptătorul din Lugoj i-a uimit pe toţi cu inteligenţa şi agresivitatea de care a dat dovadă în faţa adversarilor săi redutabili din ##BlastingNews.com/news/tag/sua/" itemprop="keywords">SUA, Japonia, Iugoslavia şi, în finală, Italia.

Gheorghe Berceanu a fost supranumit şi "Hercule de buzunar". Deşi măsura doar un metru şi jumătate, luptătorul născut pe 28 decembrie 1949 în localitatea Cârna, judeţul Dolj, nu a avut adversar pe salteaua de lupte, între anii 1969 şi 1975.

Anunțuri

Respins, din cauza înălţimii, de la preselecţiile pentru echipa de fotbal Electroputere Craiova, Berceanu şi-a înghiţit amarul şi s-a îndreptat către sala de lupte. La Jocurile Olimpice de la Munchen (1972), după ani de disciplină şi antrenament intens, Berceanu a reuşit să obţină medalia de aur la lupte greco-romane, categoria 48 de kilograme.

Nicolae Martinescu este uriaşul care a arătat că România poate da campioni şi la categoriile grele. S-a născut în 1940, în comuna Vişani (judeţul Brăila). Între 1961 şi şi 1978 a fost de 18 ori campion naţional. Vârful de carieră şi l-a atins tot la Munchen (1972), unde a obţinut aurul olimpic. A murit la 1 aprilie 2013, la 73 de ani. Pe plan personal, a fost căsătorit cu interpreta de muzică populară Mioara Velicu.

Ştefan Rusu (născut pe 2 februarie 1956) a devenit campion olimpic la lupte greco-romane, categoria uşoară, la ediţia de la Jocurilor Olimpice de la Moscova (1980). La ediţiile din 1976 (Montreal) şi 1984 (Los Angeles) a mai obţinut câte o medalie de argint.

Anunțuri

Ion Draica s-a născut la 5 ianuarie 1958 în judeţul Constanţa. În 1984, la Los Angeles, a reuşit să obţină medalia de aur, la categoria mijlocie. Este singurul sportiv din această listă care a fost cercetat penal pentru evaziune fiscală, fals şi uz de fals şi înşelăciune, după o serie de afaceri controversate. Deşi condamnat la trei ani de închisoare, Draica a fost graţiat, din motive medicale, de către Traian Băsescu.

Vasile Andrei s-a născut pe 28 iulie 1955, la Albeşti, în Ialomiţa. Momentul maxim al carierei sale şi l-a atins la Los Angeles (1984), atunci când a devenit campion olimpic la lupte greco-romane, categoria 100 de kilograme.

Vasile Puşcaşu (născut pe 2 mai 1956) a ieşit campion olimpic la Seul (Coreea de Sud), în 1988, la lupte libere, la categoria 100 de kilograme. Fire optimistă înclinată spre umor, Puşcaşu a afirmat cu numeroase ocazii că s-a apucat de lupte din curiozitate, dar şi pentru a putea impresiona mai uşor fetele. #Traian Basescu