Morenarul Gabriel Paraschiv reprezintă unul dintre cei mai iubiţi fotbalişti care au îmbrăcat tricoul Oţelului Galaţi. Din păcate, gruparea oţelară a retrogradat din prima ligă, iar viitorul clubului este tot mai incert. Italienii de la calcionewstime.com i-au luat un interviu fostului căpitan al Oţelului, care a vorbit de echipa sa de suflet, Oţelul Galaţi, dar şi despre proiectul început la Moreni.

Retrogradarea Oţelului Galaţi, alături de care a câştigat campionatul, nu i-a picat deloc bine lui Paraschiv, care a fost cuprins de tristeţe. "Această retrogradare a fost ca un vis urât, dar încă de anul trecut au fost semne că se va întâmpla un asemenea lucru.

Anunțuri
Anunțuri

Nu am văzut nimic care să asigure un viitor stabil, foarte puţini localnici şi prea mulţi jucători veniţi sub formă de împrumut pentru un an sau chiar jumătate de an. Retrogradarea a început să prindă formă la sfârşitul turului", le-a mărturisit fostul căpitan al Oţelului Galaţi jurnaliştilor de la calcinewstime.com.

Gabi Paraschiv le-a vorbit italienilor şi despre proiectul fotbalistic de la Moreni. "Este greu să vorbesc acum de acest proiect, am ratat din nou barajul de promovare, iar copiii mei, pentru că am o echipă foarte tânără, au plâns în disperare. Într-o ţară unde este prea multă mândrie, ar fi plăcut dacă fiecare ar susţine acest proiect, dar în afară de administraţia locală nu ajută nimeni. Echipa este formată în întregime de localnici, cu o vârstă medie de sub 22 de ani, dar avem nişte suporteri fantastici, care ne susţin foarte mult, iar pentru asta aş dori să le mulţumesc", a spus Paraschiv.

Anunțuri

Întrebat despre momentul când a cerut conducerii Oţelului să-i fie micşorat salariul pentru a ajuta clubul, Paraschiv a oferit un răspuns care demonstrează, dacă mai era necesar, că reprezintă un fotbalist cu un caracter rarisim. "Nu am fost niciodată un om bogat, dar în viaţă sunt valori care trec dincolo de bani. În acel moment, am simţit că vreau să le arăt tuturor că pot juca în continuare la nivel înalt, chiar dacă aveam 33 de ani", a spus Paraschiv. #Liga 1 #Fotbal