Patronul formaţiei italiene AC Milan, Silvio Berlusconi, a renunţat la 48 la sută din acţiunile clubului, după ce a ajuns la o înţelegere cu Bee Taechaubol, un bogat om de afaceri de origine thailandeză. Fostul premier italian a afirmat că astfel a reuşit să aducă în conturile echipei pe care o deţine suma de 470 de milioane de euro. Banii vor fi folosiţi, a mai spus Berlusconi, pentru a întări echipa "diavolilor" şi a face din nou din AC Milan o forţă atât în fotbalul italian, cât şi în competiţiile mondiale.

Pentru că rămâne cu 52 la sută din pachetul total de acţiuni, Berlusconi este în continuare acţionar majoritar, ceea ce înseamnă că va avea cuvântul final în toate deciziile care privesc clubul.

Anunțuri
Anunțuri

La începutul negocierilor, afaceristul asiatic i-a cerut omului de afaceri italian un portofoliu de 60 la sută din acţiunile clubului, motiv pentru care discuţiile s-au aflat în impas pentru o vreme.

Pe lângă banii lichizi veniţi ca o gură de aer pentru AC Milan, tranzacţia are şi o altă miză, cel puţin la fel de importantă. Odată cu acest acţionariat italo-thailandez, echipa va fi mult mai vizibilă şi în Asia, acolo unde fotbalul de calitate atrage tot mai mulţi fani.

Pentru că tranzacţia a părut cel puţin absurdă, ca urmare a sumei astronomice investite într-o echipă care a terminat campionatul trecut din Seria A pe locul al zecelea, thailandezul a fost întrebat despre intenţiile sale. Bee Taechaubol a spus că, într-adevăr, cu aceşti bani ar fi putut cumpăra chiar şi trei cluburi din Premier League (campionatul intern din Anglia), dar că a preferat totuşi AC Milan, alegerea fiind făcută mai mult cu sufletul.

Anunțuri

Născut pe 12 septembrie 1975, Bee Taechaubol este fondatorul Thai Prime Company Limited, corporaţie specializată în servicii private oferite companiilor publice. Bee Taechaubol este absolvent de Inginerie Civilă la Universitatea New South Wales din Australia. El deţine, de asemenea, şi un MBA (Master of Business Administration) obţinut la o universitate din ţara natală în anul 2000. #UEFA Champions league #romani in Italia #Fotbal