Vremea frumoasă a adus aproximativ 500 de spectatori în tribunele stadionului "Gheorghe Biaș" din Sânnicolau Mare pentru a vedea "clasicul vestului" din "D" Timiș, dintre localnicii de la Unirea și Pobeda Dudeștii Vechi. După o primă repriză relativ echilibrată, sânmicloșenii au dominat totalitar în partea secundă și au cucerit cele 3 puncte, scor 3-1.

Unirea Sânnicolau Mare a dezghețat tabela după doar 3 minute de joc. Galea a avut o incursiune în flancul stâng, a centrat foarte bine în spate pentru Sîrbu, acesta a luftat, iar mingea a ajuns cu noroc la Michi și, cu un șut excepțional cu exteriorul piciorului, nu i-a dat nicio șansă lui Stoianov, mingea fiind pusă aproape de vinclu, 1-0.

Chiar dacă jocul nu anunța o egalare, aceasta s-a produs. După un fault făcut de defensiva uniristă la aproximativ 25 de metri, Lungu a trimis magistral, mingea a trecut peste zid și a poposit în năvodul goalkeeper-ului gazdelor, Sitaru, nu înainte de a lovi bara. Vasilcin, fostul jucător al Dudeștiului, a avut o șansă mare în minutul 25. Lovitura liberă executată de acesta a pleznit încheietura barelor, astfel că tabela arăta tot egalitate.

Tot o fază fixă a atrans atenția spectatorilor. Telecican a executat de această dată, balonul a ricoșat din zid în drumul său spre poartă și l-a prins pe portarul G. Stoianov pe picior greșit. După ce acesta a respins cu greu, mingea a ajuns la C. Crișan care, din 4 metri, cu poarta liberă, a nimerit transversala.

Chiar înainte de a se intra la cabine, Unirea a reintrat în avantaj. Galea a centrat din nou foarte bine iar Cătălin Crișan nu a mai greșit, deviind mingea cu capul în colțul lung, scor 2-1.

Sânnicolau Mare a dominat totalitar partea secundă

În ciuda schimbărilor făcute de antrenorul oaspeților, Sânnicolaul a dominat în totalitate mitanul secund, asediind practic defensiva Pobedei. Dispecerul Sîrbu a plecat cu mingea la picior, a fost întâmpinat târziu iar pasa acestuia l-a găsit pe Telecican în partea dreaptă. După o primă fentă, vârful Unirii i-a întors serviciul lui Sîrbu, liber în careul oaspeților, care, fără să ezite, a făcut 3-1.

În ciuda nenumăratelor ocazii avute de către amfitrioni, scorul a rămas cel stabilit de căpitanul Sîrbu în minutul 54, astfel că Unirea Sânnicolau Mare câștigă derby-ul împotiva Pobedei.

Unirea Sânnicolau Mare: M. Sitaru - Clej, Oberșterescu, Miron, Galea - Michi, Vasilcin - C. Crișan, Sîrbu, Cărpinișan - Telecican. Au mai intrat: Novac, Galu, D. Crișan, Ov. Oancia

Pobeda Dudeștii Vechi: G. Stoianov - Blaga, Fibișan, R. Mirciov, Budur - Roșu, G. Mirciov, Tranculov, Bagiu - Kalapiș. Au mai intrat: Moriț, Bartha, Niță, Prochin #Romani de pretutindeni