#Dinamo București continuă să se axeze pe cooptarea în lot a unor fotbaliști tineri, de la echipe din ligi inferioare și care să nu necesite sume mari de transfer. Ultimul jucător care s-ar putea alătura "câinilor roșii" este Laurențiu Corbu, de la Urban Titu, echipă care activează în seria a treia a Ligii a III-a. Mijlocașul în vârstă de 21 de ani a fost unul dintre cei mai buni jucători ai echipei sale în acest sezon și este dorit insistent de Mircea Rednic, noul antrenor al lui Dinamo.

"Un transfer la Dinamo ar însemna doarte mult pentru mine, pentru asta joc fotbal, acesta este visul meu, să ajung lângă cei mai buni", ne-a mărturisit Laurențiu Corbu.

Anunțuri
Anunțuri

Laurenţiu Corbu se pregătește alături de dinamoviști de la începutul săptămânii și spune că atmosfera este bună în lot, dar și că se înțelege bine cu colegii săi. "Atmosfera este excelentă, iar colegii sunt pe măsură, nimic de reproșat. Antrenamentele sunt foarte ok, sunt ceva mai intense", a spus jucătorul echipei din Titu, care speră să devină curând "câine roșu".

Dacă va lăsa o impresie frumoasă la antrenamente, foarte probabil acesta va fi păstrat în lot de Mircea Rednic, urmând ca cele două cluburi, Dinamo București și Urban Titu, să ajungă la un acord în ceea ce privește transferul mijlocașului.

Rednic l-a dorit şi la Petrolul

În urmă cu câteva săptămâni, Laurențiu Corbu a fost în probe la Petrolul Ploiești, tot sub comanda lui Mircea Rednic. Cum ulterior tehnicianul s-a despărțit de gruprarea prahoveană, transferul lui Corbu a picat.

Anunțuri

"Domnul profesor Mircea Rednic m-a dorit la Petrolul, iar cum dânsul a plecat de acolo, nu am mai avut cu cine colabora la formația ploieșteană. După ce a ajuns la Dinamo, m-a contactat pentru a merge acolo", ne-a povestit mijlocașul dâmbovițean.

A fost dorit de mai multe echipe importante

În vârstă de 21 de ani, Laurențiu Corbu se află de patru ani la Urban Titu, unde a ajuns de la Petrolul Târgoviște. Grație evoluțiilor sale bune de la formația din Titu, mijlocașul a atras atenția mai multor cluburi importante din fotbalul românesc precum Petrolul Ploiești, Poli Timișoara sau Concordia Chiajna, fiind dorit la un moment dat și de gruparea bulgărească Ludogorets.