Dinamo București vrea să formeze un lot puternic pentru sezonul viitor, astfel că se caută soluții și în compartimentul portarilor. Oficialii grupării din Ștefan cel Mare doresc să-l transfere pe Peterson Pecanha, ai cărui contract cu Petrolul Ploiești va expira în curând. O soluție bună pentru postul de goalkeeper este și Iustin Popescu, pe care l-au transferat în iarnă de la defuncta Fortuna Poiana Câmpina, dar pe care l-au trimis la ACS Berceni, în Liga a 2-a, unde a avut prestații mai mult decât bune. De altfel, conform gsp.ro, Mircea Rednic îl testează în aceste zile pe goalkeeper-ul care a fost format la Școala de Fotbal Gică Popescu, care, foarte probabil, va fi inclus în lotul pentru sezonul umător.

Anunțuri
Anunțuri

Iustin Popescu s-a remarcat la Chindia Târgoviște, unde și-a câștigat rapid postul de titular. Goalkeeper-ul craiovean în vârstă de 22 de ani a avut evoluții remarcabile în tricoul echipei târgoviștene, alături de care a fost foarte aproape de o promovare în Liga a 2-a în sezonul trecut, când Chindia a pierdut la limită primul loc în favoarea Fortunei Poiana Câmpina.

Grație evoluțiilor sale pozitive, Iustin Popescu a intrat în atenția celor de la Fortuna Poiana Câmpina, nou-promovată în Liga a 2-a, astfel că goalkeeper-ul craiovean a semnat cu formația prahoveană. Cum în iarnă Fortuna s-a desființat, portarul originar din Craiova a ajuns la #Dinamo, care l-a cedat până la finalul sezonului la ACS Berceni. De altfel, pe când se afla la Chindia, goalkeeper-ul craiovean a fost și în vizorul Viitorului Constanța, iar înainte de a ajunge la Fortuna, a mai fost contactat de alte două echipe din eșalonul secund, alegând însă să semneze cu formația prahoveană.

Anunțuri

Iustin Popescu a trăit o perioadă frumoasă la Târgoviște, unde era unul dintre cei mai iubiți jucători ai Chindiei. De altfel, acesta ține legătura cu foștii săi colegi de la Chindia. A plecat de la Târgoviște cu un mare regret, că nu a reușit să promoveze cu Chindia în eșalonul secund, la finalul sezonului trecut, după o luptă acerbă cu Fortuna Poiana Câmpina.