Liga I își joacă ultimele meciuri din acest sezon. Privind înapoi, a fost o ediție mai animată decât altele, prin prisma răsturnărilor de lider din final și lupta strânsă de la retrogradare. Dacă apele s-au limpezit în final în mare parte, lupta la titlu s-a dus până în final.

Ultima reprezentaţie a celor de la ASA și FCSB a început bine pentru mureșeni. Din minutul 39, aceștia s-au instalat pe prima poziție și se părea că nu vor mai scăpa titlul, mai ales că dinspre Iași nu se întrezărea că bucureștenii sunt capabili să înscrie. Pentru aproximativ 30 de minute, ardelenii au fost campioni. Până în minutul 67, când inevitabilul s-a produs.

Anunțuri
Anunțuri

Oțelul egalează și trimite cupa la Iași. Din acest minut fatidic, FCSB revine pe primul loc și triumfă spre titlul cu numărul 26 fără să facă nimic. E un titlu pentru care în ultima partidă au adormit spectatorii prezenți și au așteptat finalul contracandidatei.

Învingătorul ia totul și în final se încununează de lauri. Indiferent de ceea ce a fost, peste ani, statistica va spune că FCSB a fost cea mai bună, iar peste ASA se va așterne praful, poate chiar va avea un destin la fel de crud ca al altor echipe de tradiţie.

Am văzut la Tg.Mureș un antrenor, Liviu Ciubotariu, care s-a speriat de pălăria prea mare a locului ocupat și, în ultimele jocuri, aceasta i-a căzut pe ochi, fără a mai fi capabil să vadă ce se întâmplă. În ultimele patru partide a fost total depășit de situație. Acum trebuia să își pună amprenta un antrenor care are clasă, să gestioneze o presiune evidentă, pe care a ignorat-o în declarații și care a măcinat echipa.

Anunțuri

Ultimul meci al lui Ciobi a demonstrat că tactica "autobuzul" nu dă roade în orice situație și se întoarce ca un bumerang împotriva ta. Incapabil să-şi scoată echipa din apărare, s-a încăpățânat să țină pe margine jucătorii de viteză și să aștepte să facă ultima schimbare abia în minutul 80, de parcă ar conduce pe tabelă.

Liviu Ciubotariu este un antrenor făcut de echipele pe care le-a condus de pe margine, nu s-a remarcat cu nimic spectaculos nici la FC Vaslui și cu atât mai puțin acum, când a pierdut titlul printre degete, tocmai prin greșelile sale. Nu poți să obții ceva, dacă nu îţi dorești. Nu poți obține victorie la Giurgiu, dacă nu introduci în primul "11" un atacant, nu poți să conservi un fragil 1-0 o repriză, pe teren propriu, când flancurile apărării tale sunt ocupate de jucători care au evoluat foarte puțin. În fotbal, nu poți obține victoria dacă nu ataci și nu riști. Ciobi a lăsat echipa să joace din inerție și, spre final, viteza s-a redus considerabil. Iar asta i-a costat pe mureşeni titlul şi pe Ciubotariu postul.

#Liga 1 #Steaua