Uneori, românii continuă să fie priviți de către alții ca niște persoane nedemne de a fi respectate. De cele mai multe ori, ne încăpățânăm să le demonstrăm contrariul. Cazul Alexandrei Dulgheru este semnificativ din acest punct de vedere.

#Alexandra Dulgheru și Eugenie Bouchard, față în față

Fed Cup 2015. Competiția de tenis le-a adus față în față pe Alexandra Dulgheru (25 de ani, locul 69 în WTA) și Eugenie Bouchard (21 de ani, locul 7 în WTA), reprezentantele României și respectiv Canadei, care urmau să joace între ele. După tragerea la sorți, s-a făcut o scurtă repriză de fotografii. Cele două sportive au urcat în fața panoului cu meciurile și preț de câteva minute au zâmbit pentru ziariști, timp în care aceștia au declanșat blitzurile aparatelor foto. Aproape de final, Alexandra Dulgheru a întins cu sportivitate mâna spre colega ei de rachetă, Eugenie Bouchard, dar canadianca i-a făcut semn că nu, refuzând-o. Românca nu este de nasul ei. Alexandra a zâmbit și a mers mai departe.

Partida de tenis dintre cele două

Apoi a început meciul. Excelent pentru Dulgheru, cu break, însă Bouchard a întors scorul cu 2-1. Fiecare jucătoare a servit, urmând apoi un break de fiecare parte. Cu un ghem dificil, Alexandra ajunge la 4-4, după care reușește să ia un nou break, decisiv, și apoi să închidă primul set, cu 6-4. Timpul de joc: 43 de minute.

Urmează setul doi.

Anunțuri
Anunțuri

Canadianca pare decisă să recupereze și câștigă primul ghem, ajungând la 1-0. Dar Alexandra reușește să egaleze și să câștige pe serviciul tinerei din Canada. Fed Cup nu este locul pentru caracterele slabe. Totuși, Bouchard își recuperează break-ul și obține 3-2 pe propriul serviciu. Dar Alexandra Dulgheru începe să strălucească, aducând-o pe canadiancă în corzi, cu 5-3. Totul se putea termina aici dacă românca n-ar fi irosit o minge de meci: suntem la 5-4. Urmează cel mai dramatic ghem al meciului. S-a jucat mai bine de 13 minute iar Alexandra a comis câteva greșeli și a irosit patru mingi de meci, dar a și scos trei mingi de break. A cincea minge a fost însă victorioasă: 6-4 setul doi și meci pentru româncă, după o oră și 37 de minute de joc. Alexandra Dulgheru a umilit-o pe teren pe Eugenie Bouchard, restabilind egalitatea (1-1) între echipele de tenis ale României și Canadei la Fed Cup 2015.

Anunțuri

Și o lecție pe final, pentru Eugenie Bouchard

La finalul meciului, victorioasă, Alexandra s-a dus la banca noastră tehnică, vrând să dea mâna cu staff-ul și cu ceilalți membri din echipa României, dar aceștia s-au prefăcut că nu vor să dea mâna cu ea, ironizând astfel gestul arogant al canadiencei de după tragerea la sorți. România a răspuns astfel provocării canadiencei în două moduri: o dată prin victoria zdrobitoare a jucătoarei noastre pe teren și a doua oară prin replica subtilă de pe marginea lui.

Poate dacă ne-ar fi cunoscut mai bine, Eugenie Bouchard ar fi știut că printre proverbele românești, expresie a înțelepciunii acestui popor, se află și zicala: Cine râde la urmă, râde mai bine!