O parte din plutonul participant la clasica Paris - Roubaix, a fost la un pas de a fi lovit de un tren de mare viteză, duminică, 12 aprilie în nordul Franței.

Acțiunea s-a petrecut în timpul uneia dintre cele mai îndrăgite competiții din cadrul ciclismului de șosea, după ce plutonul parcursese 162 de kilometri din traseul cursei. În graba de a ajunge la linia de sosire, unii dintre participanții la cursă nu au mai ținut cont de riscuri, forțând pe cei rămași în pluton să treacă inconștient linia ferată, lovind barierele lăsate. Nu se știe încă de unde anume a început totul, dar cu siguranță că regulamentele prevăzute de asociațiile de ciclism din toată lumea interzic cu strictețe traversarea liniilor ferate cu barierele lăsate.

Anunțuri
Anunțuri

Compania națională de transport feroviar a Franței (SNCF) a depus o plângere împotriva cicliștilor, în urma incidentului, oficiali ai SNCF declarând că gestul acestora a fost unul iresponsabil si că puteau fi loviți de trenul TGV.

Uniunea Internațională a Cicliștilor, UCI s-a autosesizat și a demarat o anchetă cu privire la incidentul extrem de îngrijorător, nu doar din prisma faptului că se putea ajunge la un adevarat carnagiu, dar și a faptului că evenimentul a fost urmărit de telespectatori în transmisie directă. Cicliștii care au traversat linia ferată, cu barierele puse, chiar cu câteva secunde înainte de trecerea trenului riscă să fie sancționați disciplinar. Plângerea depusă de către SNCF nu menționează nume specifice, însă acestea vor fi determinate în urma anchetei, astfel încât se vor stabili rutierii ce vor fi descalificați și cei care vor ramane în cursă, pe pozițiile deținute înainte de incident.

Anunțuri

Clasica de la Paris - Roubaix a fost câștigată de germanul John Degenkolb, în vârstă de 26 de ani (Giant-Alpecin), cu o victorie uluitoare, fiind primul ciclist german învingător, după 119 ani. Germanii nu au mai avut o victorie în cadrul clasicei Paris - Roubaix, de la prima ediție, în 1896.

Duminică la startul cursei s-au aflat 25 de echipe, dintre care 17 de World Tour și 8 echipe Pro-Continentale,  cu o lungime totală de 253,5 kilometri şi 27 de sectoare de piatră cubică.