Novak Djokovovici traversează o formă excelentă. În prezent numărul 1 ATP, sârbul a reuşit o performanţă greu de egalat în viitorul apropiat. 

"Nole" a triumfat week-endul trecut la Monte Carlo, după ce a dispus în trei seturi de cehul Tomas Berdych, scor 7-5, 4-6, 6-3. În acest an, tenismenul sârb a bifat al treilea turneu Masters din tot atâtea posibile, ajungând la al 23-lea trofeu de acest gen din cariera sa. Câştigător şi la Australian Open, Djokovici a strâns o zestre impresionantă de puncte.

"Am câştigat 3 Mastersuri consecutive, iar faptul că nimeni nu a realizat acest lucru în istorie mă motivează foarte mult. Sper să continuu în ritmul ăsta", a spus Djokovici.

În vârstă de 27 de ani, Djokovici are în acest moment 13.845 de puncte, fiind primul în clasamentul ATP, urmat de elveţianul Roger Federer (8.385), Andy Murray (6.060) şi Rafael Nadal (5.435).

Anunțuri
Anunțuri

La un calcul simplu, rezultă că "Nole" are mai multe puncte decât au cumulat cei doi mari rivali ai săi, Federer şi Nadal. Astfel, elveţianul şi spaniolul au împreună 13.820 de puncte, faţă de cele 13.845 ale lui Djokovici, fiind binecunoscută rivalitatea din circuitul masculin între cei trei tenismeni.

După o asemenea perfomanţă. Djokovici va lua o pauză de 2 săptămâni. Apoi, va merge la Mastersurile de la Madrid şi Roma, unele dintre cele mai importante competiţii ale sezonului pe zgură înaintea celui de-al doilea Turneu de Mare Şlem al anului, Roland Garros. 

De-a lungul carierei, Djokovici a câştigat Australian Open în 2008, 2011, 2012, 2013 şi 2015, în 2011 şi 2014 Wimbledon, în 2011 US Open, iar în 2008, 2012, 2013 şi 2014 Turneul Campionilor. 

Clasamentul ATP #Diaspora

  • 1. Novak Djokovici (Serbia) 13845 puncte
  • 2. Roger Federer (Elveţia) 8385 puncte
  • 3. Andy Murray (Marea Britanie) 6060 puncte
  • 4. Rafael Nadal (Spania) 5435 puncte
  • 5. Kei Nishikori (Japonia) 5280 puncte
  • 6. Milos Raonic (Canada) 5.070 puncte

  • 7. Tomas Berdych (Cehia) 4.960 puncte

  • 8. David Ferrer (Spania) 4.490 puncte

  • 9. Marin Cilic (Croaţia) 3.495 puncte

  • 10. Stan Wawrinka (Elveţia) 3.495 puncte