Jucatoarea de tenis de origine romana,locul 3 mondial, cunoscuta la nivel global pentru reusitele ei in tenis, Simona Halep, a invins-o vinerea aceasta pe jucatoarea de origine ceha Nicole Vaidisova, care se afla in clasament pe locul 328 mondial, invingand-o cu scorul de 6-4, 2-6, 6-1, reusind astfel sa se califice in turul al treilea al Miami Open!

“ A fost un meci dificil, e greu să joci cu cineva pe care nu-l cunoşti. E diferenţă între Indian Wells şi Miami şi vreau să-mi păstrez mintea limpede. Am câştigat cel mai important turneu al meu, sunt puţin relaxată, sunt fericită şi abia aştept meciul din următoarea rundă ” a declarat jucatoarea #Simona Halep.

Anunțuri
Anunțuri

Meciul a fost unul lung, durand in total o ora si 44 de minte, si a fost intrerupt de doua ori din cauza vremii nefavorabile, ploaia dand peste cap prima repriza a meciului de tenis.

Castigatoarea meciului, Simona Halep, s-a calificat in turul al treilea al Miami Open, si fiind recompensata cu aproape 32.000 de dolari si cu 65 de puncte WTA, apropiindu-se incet de locul al doilea mondial.

Urmatoarea adversara a Simonei Halep va fi jocatoarea de origine italiana, Camila Giorgi, care se claseaza pe locul 37 la nivel mondial!

Inceputul meciului a fost unul promitator pentru ambele jucatoare, Simona Halep castigand prima repriza datorita unui break care a ajutat-o sa se detaseze de Vaidisova cu scorul de 4-3.

Romanca a dat dovada de o viclenie profunda, prefacandu-se ca se indreapta spre partea stanga a terenului, ea defapt intorcandu-se rapid spre partea opusa, inspre care se indreapta si mingea trimisa de jucatoarea ceha.

Simona a fost foarte iritata de modul cehoaicei de a juca, astfel incat a iesit de pe teren foarte nervoasa.

In ultima partea a jocului, pentru Simona Halep, nu mai existau emotii, castigand detasat fata de adversara ei, cu scorul de 6-1.

Maine, Sambata 28 Martie, Simona Halep impreuna cu Alexandra Dulgheru, vor juca la dublu, fata de adversarele lor Karin Knapp, de origine italiana si Daniela Hantucova de origine Slovaca.