Seară perfectă pentru atleții români la Campionatele Europene în sală, care se desfășoară la Praga, în Cehia. După patru ani de absență pe podiumul continental, delegația noastră a cucerit în această seară două medalii la prestigioasa întrunire a celor mai buni sportivi europeni.

Florentina Marincu a fost a treia la săritura în lungime, cu un nou record personal de 6,79 metri. În timpul concursului, Florentina, legitimată la Cetate Deva, a bătut de două ori recordul european al juniorilor I, dar a și devansat-o pe coechipiera ei Alina Rotaru, care a fost a patra, cu o performanță de 6,74 metri.

Imediat după desfășurarea competiției, Florentina a declarat prin intermediul oficialilor Federației Române de Atletism: "Sunt extraordinar de fericită! Am început să plâng când am fost sigură de medalie! Ca și mama în fața televizorului! Ca și domn profesor! Am crezut în forțele mele și credeam că am să iau o medalie! Mulțumesc tuturor celor de acasă care m-au încurajat, îi iubesc pe toți, mai ales pe mama! Concurența cu Alina m-a motivat.

Anunțuri
Anunțuri

Știam că o să mă bat cu ea și așa a fost! Astăzi am fost eu mai bună! A fost o atmosferă extraordinară în sală! După Naționalele de juniori 1 unde am făcut un concurs foarte bun am fost foarte motivată! Am știut că pot să iau o medalie!"

Pe de altă parte, Alina a mărturisit: "Sunt mulțumită! Mi-am îndeplinit obiectivul să mă calific în finală și mi-am îmbunătățit și cea mai bună performanță personala! Concurența dintre mine și Florentina este benefică!"

Pe primele două locuri s-au clasat Ivana Spanevic (Serbia) 6,98 m și Sosthene Taroum Moguenara (Germania) 6,83 m.

Marian Oprea, la triplusalt, a cucerit și el o medalie de bronz la Praga, cu o săritură măsurată la 16,91 metri, ceea ce înseamnă season best pentru atletul nostru. Vicecampionul olimpic din 2004 are dublă legitimare, la CS Dinamo București și CSM Craiova.

Anunțuri

Imediat după concurs, în zona mixtă, Marian a făcut următoarea declarație: "Sunt mulțumit de concursul de astăzi, cu toate că de ieri până astăzi mă așteptam la ceva mai mult, dar atâta timp cât este medalie înseamnă că este în regulă. De fapt, nu am avut în plan să fac acest sezon de sală, să particip la aceste Europene. După Naționale m-am simțit cam rău din punct de vedere fizic, am avut o problemă delicată, dar pentru că nu a fost totuși ceva grav, am depășit momentul. Normal că mă gândesc la Rio. Dacă nu o făceam, nu eram aici. Rio va fi popasul, iar drumul spre el a trecut pe aici, va trece pe la Beijing, la Mondiale și iar pe la Europenele în aer liber".

Pe primele două trepte ale podiumului s-au urcat portughezul Nelson Evora (17,21 m) și spaniolul Pablo Torrijos (17,04 m).

Felicitări celor doi care au readus România în elita atletismului european. #iPhone