Atletico Madrid - Leverkusen si AS Monaco - Arsenal au fost cele doua meciuri ale serii trecute in returul optimilor de finala ale #UEFA Champions league. Atletico si Arsenal au avut misiunea de a reveni dupa ce in tur au pierdut cu 1-0, respectiv 3-1, in fata adversarilor, echipa spaniola reusind calificarea dupa un meci care a ajuns la penalty-uri. Suarez a fost cel care inscris pentru Atletico in minutul 27 si a dus partida in prelungiri. Dupa cele 90 de minute regulamentare, scorul a ramas neschimbat si au urmat cele doua reprize de prelungiri in care niciuna dintre echipe nu a marcat. La loviturile de departajare scorul a fost 3-2 pentru Atletico Madrid, dupa ce Calhanoglu, Toprak si Kiessling nu au reusit sa nimereasca poarta echipei spaniole.

Anunțuri
Anunțuri

Pentru Arsenal drumul catre finala Champions League s-a sfarsit aseara, chiar daca a incheiat meciul cu o victorie de 2-0 in fata lui Monaco. Marcatorii au fost Giroud (min 36) si Ramsey (min. 79). Monaco s-a calificat cu emotii in sferturile Champions League si a pastrat cu greu avantajul intr-un meci in care nu a avut nicio ocazie de gol. Echipa franceza revine in aceasta etapa a competiei dupa mai bine de un deceniu, dupa finala din 2004 pierduta in fata lui Porto, precizeaza digisport.ro. Este a doua echipa din Franta care este in sferturile de finala in actual editie de Champions League, dupa ce si PSG s-a calificat saptamana trecuta.

Au mai ramas doar doua meciuri de disputat din returul optimilor: Barcelona - Manchester City si Borussia - Juventus. Cele doua partide vor avea lovitura de incepere la 21:45.

Anunțuri

Barcelona are avantajul scorului din meciul tur, cand a reusit sa invinga pe Manchester City cu 2-1, insa englezii cu siguranta nu au depus inca armele si se vor lupta pentru locul in sferturi. La fel si Borussia, care a pierdut meciul tur in fata lui Juventus cu 2-1, este o echipa ce poate intoarce scorul in favoarea sa.

Cele sase echipe ce s-au calificat deja in sferturile de finala sunt FC Porto, Real Madrid, Bayern Munchen, Paris Saint-Germain, AS Monaco si Atletico.