Meciul de fotbal Universitatea Cluj-CFR Cluj scor 2-3, care a decis acum 3 ani campioana Romaniei la fotbal, a intrat in colimatorul celor de la DNA. Cazul a ajuns rapid pe masa celor de la DNA, mai ales dupa ce ziaristii de la PRO Sport, au sesizat organelor neregurile de la acest meci.

Meciul suspectat de a fi blatuit, a avut doua episoade memorabile. Initial, acest derby a fost suspendat la scorul de 1-0 la o incaierare dintre portarul Bornecu si atacantul Cadu. Ulterior, FRF a decis ca meciul sa se rejoace si dupa ce Universitatea Cluj a condus cu 2-0, CFR a revenit reusind sa se impuna cu 3-2,gratie unui gol inscris in prelungiri de acelasi scandalagiu Cadu.

Imediat dupa incheierea partidei, jurnalistii de la Pro Sport s-au sesizat si au incercat sa demonstreze cu diverse probe, ca meciul a fost un aranjament murdar. Ei s-au bazat si pe fluctuatiile pe care le-a avut acest meci la Casele de Pariuri, dar si pe prestatia arbitrajului din repriza secunda.

Un an mai tarziu, patronul echipei UTA Arad Florian Walter a declarat oficial ca meciul fusese trucat si se stia dinainte deznodamantul sau. Adrian Porumboiu, marele arbitru roman se sezizase la randul sau, aratand ca meciu era unul dubios.

In sezonul 2012, FC Vaslui era favorita la castigarea titlului ceea ce nu s-a mai intamplat din cauza arnjamentului de la Cluj. Adrian Porumboiu a declarat zilele trecute ca degeaba vor fi audiati in acest dosar jucatorii si antrenorii, adevaratii vinovati fiind cei de la Comisiile FRF.

In alta ordine de idei cei de la DNA vor demara de saptamana viitoare cercetari ample si vor strange dovezi de la toti factorii de decizie implicati in trucarea meciului. Dosarul Universitatea Cluj-CFR Cluj, va implica si o serie de oameni de afaceri banuiti ca ar fi implicati in acet blat . La audieri vor fi invitati si reprezentantii caselor de pariuri implicate in scandal, printre care amintim BET Win o casa de pariuri autohtona ce-si desfasoara activitatea in mediul virtual. Nu ar fi exclus, sa se afle si ce pondere a avut-o in acest caz si brigada de arbitri ce a fost delegata la meciul din 2012.

#Google