Simona Halep s-a calificat in turul al treilea al turneului de Grand Slam de la Melbourne cu o victorie in fata reprezentantei gazdelor, australianca Jarmila Gajdosova (locul 62 WTA), cu scorul de 6-2 6-2. Partida, a doua programata in sesiunea de seara, a durat putin peste o ora si s-a terminat dupa miezul noptii, dupa un inceput amanat datorita partidei anterioare, un maraton avandu-l ca protagonist pe Rafael Nadal. 

Primul set: 6-2 in mai putin de o jumatate de ora

Simona Halep a debutat in forta, castigand primul ghem pe serviciul adversarei, care a ripostat punand presiune pe serviciul jucatoarei romance, fara rezultat insa, jucatoarea australianca nebeneficiind de nici un punct de break. Halep s-a desprins la scorul de 3-1, apoi la 4-1, dupa ce a fructificat a doua sansa de break pe serviciul jucatoarei australiene. De-a lungul primul set Simona a abordat un aer increzator, raspunzand printr-un as, al doilea al partidei, dupa o prima dubla greseala comisa in debutul setului cu numarul cinci. Halep si-a castigat serviciul cu un as pentru a se desprinde apoi la 5-1, in numai 28 de minute. Gajdosova si-a castigat urmatorul serviciu, dandu-i Simonei Halep sansa de a servi pentru primul set, cu mingi noi. Halep a castigat primul set in 35 de minute, la primul punct de set, dupa o greseala nefortata a Gajdosovei.

Setul al doilea: scor simetric

In debutul setului al doilea Gajdosova a reusit un prim ghem convingator, etalandu-si serviciul solid, fapt care a readus la viata pentru cateva momente spectatorii de pe arena Rod Laver. Pe serviciul propriu, Halep a comis o dubla greseala, dupa ce Gajdosova a cerut un replay al primului serviciu, dar a castigat apoi ghemul fara probleme.

Gajdosova nu a reusit sa isi castige urmatorul serviciul, Halep distantandu-se la 2-1 dupa primul break al setului secund. Dupa numai 16 minute, Halep conducea cu 3-1, castigandu-si serviciul cu o lovitura impresionanta care a prins linia de fund. In cel de-al patrulea ghem Gajdosova s-a remontat dupa ce Halep a castigat un challenge, castigandu-si serviciul pentru a se mentine la o diferenta de numai un break fata de jucatoarea cu numarul trei mondial.

Dupa un ghem castigat usor de Halep, Gajdosova a produs un ghem reusit, in care a servit primul as al partidei. Halep a raspuns printr-o serie de lovituri bine plasate pentru a se apropia la 40-40. Gajdosova a apelat la Hawkeye dupa ce a pierdut punctul care i-ar fi adus ghemul, pentru ca apoi sa il piarda, permitandu-i Simonei Halep sa serveasca pentru meci si accederea in turul al treilea.

Ghem, Set, Meci Simona Halep!

Simona Halep a castigat meciul dupa un ghem in care a servit cel de-al saptelea as al partidei, care a durat o ora si sapte minute. Halep a acces astfel in turul trei al primului Grand Slam al anului, pentru a doua oara consecutiv. Halep o va intalni in urmatoarea runda pe jucatoarea americana Bethanie Mattek-Sands, ocupanta locului 177, care a trecut de frantuzoaica Kristina Mladenovic in doua seturi foarte disputate. Cea mai buna performanta a jucatoarei cu numarul trei mondial la primul Grand Slam al anului a venit in 2014, atunci cand Halep a atins faza sferturilor de finala, unde a pierdut in fata eventualei finaliste Dominika Cibulkova

"Am facut o treaba buna astazi", a declarat Halep dupa meci intr-un interviu pentru reporterii Australian Open. "Am stiut ca este o jucatoare puternica", a spus jucatoarea romanca despre adversara sa, care se afla la numai a doua partida pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam, din 10 incercari. "Am servit bine" a mai spus Halep,  adaugand : "joc cel mai bun tenis al meu, sunt increzatoare".