Într-o perioadă în care prețul locuințelor este în continuă creștere și de obicei depășește posibilitățile materiale ale majorității oamenilor, o serie de arhitecți vin cu idei noi de case ieftine, care pot reprezenta o variantă la casele sau apartamentele tradiționale. În acest context, o casă care poate fi ridicată în circa 6 ore și care costă sub 30.000 de euro, reprezintă pentru mulți o adevărată tentație. Acesta este M.A.Di, cea mai inovatoare locuință modulară, produsă într-o fabrică din #Italia, transportată cu ajutorul camionului, foarte ușor de asamblat la fața locului.

Fotografiile și imaginile prezentate presei de către #arhitectul Renato Vidal arată case modulare ecologice, certificate seismic, complete cu ferestre și uși.

Anunțuri
Anunțuri

Imaginile din interior dezvăluie un design elegant, care oferă o mulțime de spațiu de locuit în plan deschis, existând avantajul că acest tip de case pot fi demontate repede și montate în altă locație. Locuințele prezentate vin în două versiuni: una de 88 mp, care costă circa 30 mii de euro, plus o alta mai mare, de 275 mp, la prețul de 73 mii de euro, potrivit businessmagazin.ro.

Clipul promoțional și pozele prezintă componentele caselor inovatoare M.A.Di realizate într-o fabrică, ambalate, ușor de transportat prin intermediul camioanelor sau containerelor la aproape orice locație. Este dezvăluit modul în care locuinta prefabricată este transformată în produsul final, complet cu ferestre, uși în doar șase până la șapte ore. Procesul de asamblare necesită o echipă de trei persoane, iar fiecare modul este desfășurat înainte de ridicarea acoperișului, apoi se adaugă pereții interiori și pardoseala.

Anunțuri

Fiecare astfel de casă se întinde pe două nivele și vine echipată cu o bucătărie, zonă de luat masa și băi complet dotate.

Pe lângă avantajul prețului, locuințele modulare propuse de Renato Vidal, sunt ecologice putând fi echipate cu panouri solare și iluminat cu LED-uri. Modulele sunt fabricate complet în Italia, iar datorită faptului că pot fi montate în orice locație, pot fi livrate peste tot în Europa, chiar și pe alte continente, pentru o taxă de livrare. De exemplu, această taxă variază între 1.500 și 2.500 lire sterline pe unitate, pentru Marea Britanie, potrivit tabloidului britanic The Sun. Casele pot fi ridicate și fără a avea nevoie de o fundație din ciment. Toate modelele de bază includ o baie complet utilată, bucătărie, conexiuni ale instalațiilor tehnico-sanitare, fiind livrate în aproximativ 60 de zile de la acceptarea design-urilor finale ale locuințelor. #locuință