Doi tineri din #cluj au ajuns în ziarele de scandal dintr-un motiv mai puțin întâlnit. Tânărul de 27 de ani și partenera sa, de numai 23 de ani, cuprinși de pasiune nu au mai rezistat să ajungă la dormitorul conjugal și și-au consumat actul de iubire sub clar de lună, la colțul unei străzi din municipiul Roman. Întreaga scenă de amor a fost filmată și postată pe o cunoscută rețea de socializare de către un trecător. Cu toate că se aflau în locuri publice, celor doi nu le-a fost teamă că ar putea fi văzuți de trecători, gândind că noaptea le va fi un sfeșnic bun, s-au chiar dacă s-au gândit că cineva i-ar putea vedea nu i-a interesat.

Imaginile filmate, parcă desprinse din filmele pentru adulți, au devenit virale și au fost vizualizate într-un număr foarte mare.

Anunțuri
Anunțuri

Filmările au ajuns și pe masă agenților de poliție, care nu au rămas indiferenți și au plecat în căutarea celor doi. Aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore pentru ultraj contra bunelor muravuri. După ce le-a expirat ordinul de reținere, cei doi amorezi au părăsit penitenciarul, iar procurorul care a preluat cazul nu a cerut arestare preventivă.

Se pare că cei doi clujeni nu regretă nimic.

Scena ar fi fost filmată în jurul orelor 23:00, marți, 22 august 2017.

Un caz asemănător a avut loc și în București unde o tânără, îmbrăcată în uniformă polițistă , a fost surprinsă în timp ce întreținea relații sexuale cu un bărbat mai în vârstă. Întreaga scenă a fost filamata de către trecători. Actele de iubire s-au consumat în plină stradă, la miezul zilei. Odată postate pe internet, filmările au ajuns și în atenția poliției, și datorită uniformei pe care femeia o purta.

Anunțuri

Polițiștii au identificat-o în scurt timp, aproximativ în aceeași zonă în care a fost văzută cu acel bărbat. De această dată, tânăra purta o rochie albă de mireasă. Imediat ce au identificat-o, polițiștii au ridicat-o și dus-o la secție pentru a da câteva explicații. Întrebată ce făcea în acel loc și cine era bărbatul căruia i-a oferit clipe de plăcere, tânăra a răspuns: ,, nu mai faceți atâta zarvă, boșorogul ăla nici nu m-a plătit decât cu 20 de lei pentru sexul oral oferit''.

Oamenii legii au amendat-o imediat cu suma de 200 de lei pentru ultraj împotriva bunurilor moravuri și acum continuă cercetările pentru a afla dacă aceasta se prostituează sau a fost doar o ,,distracție pasageră'' a celor doi. De numele femeii atârnă și un dosar penal pentru faptele săvârșite în plin centru al Bucureștiului. #sex #tineri