Cristian Pomohaci, preotul exclus din #Biserica Ortodoxă Română, acuzat că a întreținut relații sexuale cu un minor, continuă să ocupe prima pagină a ziarelor. Aflat în plin scandal, afirmațiile părintelui Pomohaci generează polemici între tabăra susținătorilor, cei ce-l iubesc necondiționat și cei care dezaprobă comportamentul atipic al părintelui. Controversata scenă s-a desfășurat în timpul unui concert, din localitatea sa natală, Rebrişoara, în urmă cu trei ani.

Pomohaci și-a încântat publicul cu cântece tradiționale, după care a ținut o slujbă pe scenă. Practica a fost primită cu bucurie de publicul ce-l aplauda fără încetare.

Anunțuri
Anunțuri

Acesta recunoscut în fața mulțimii că-l iubește pe Dumnezeu, iar dorința sa cea mai mare este de a strânge cât mai multe bunuri, pentru a ajuta pe cei săraci. Cu privire la "dogmele ortodoxe", părintele a precizat că nu se consideră vinovat de încălcarea canoanelor bisericești.

"Consider că sunt o persoană mai lacomă și mai rea, decât cineva ce nu deține cât am eu. Simt că sunt tot mai aproape de Dumnezeu, și vreau să obțin cât mai multe ca să pot da și celor din jurul meu. Eu nu exagerez în nimic, nu încalc dogmele ortodoxe", a spus Pomohaci, în timpul spectacolului, potrivit evz.ro.

În urma scandalului sexual, preotul a fost exclus din Biserica Ortodoxă Română, iar în prezent este cercetat de Parchetul General, sub acuzația de racolare de minori în scopuri sexuale. Pe cale de consecință, Pomohaci nu va mai putea profesa niciodată ca preot.

Anunțuri

Pomohaci nu a oferit explicații publice, după ce în spațiul virtual a apărut o înregistrare audio, în care el purta o conversație indecentă cu un minor, în vârstă de 17 ani, căruia îi propunea să întrețină relații intime. De-a lungul timpului, părintele a reușit să strângă o averi de milioane de euro.

În ciuda învinuirilor ce i se aduc, preotul are în continuare susținători, ce cred în nevinovăția sa. Speța a fost analizată de sociologi, care au emis următoarea opinie: persoanele care-l apără pe părinte nu cred informațiile apărute în spațiul public, deoarece presa nu mai este o sursă credibilă. Sociologul Alfred Bulai este de părere că în România cultura scenaritei a prins rădăcini destul de adânci, dat fiind faptul că televiziunile nu sunt de încredere, mereu se creează scenarii, iar oamenii pun mai mult preț pe experiența directă cu persoana acuzată, în speță, părintele #Cristian Pomohaci.