Adriana Iliescu, cea mai bătrână mamă din lume, a ajuns celebră după ce în anul 2005, la vârsta de 66 de ani, a dat naștere primului ei copil, o fetiță perfect sănătoasă. Minunea a fost posibilă cu ajutorul medicinei moderne și anume prin inseminare artificială. Adriana a reușit să ducă #Sarcina până la termenul final, fără probleme majore. În prezent fetița are 12 ani.

Anunțuri

Chiar dacă Adriana se declară o mamă fericită și împlinită, aceasta a recunoscut că a trecut și prin momente mai grele, însă a reușit să le depășească cu succes.

Anunțuri

Cea mai cunoscută mamă din România a vorbit jurnaliștilor publicației qbebe.ro, despre problemele cu care s-a confruntat înainte de a rămâne gravidă. Astfel, Adriana a povestit despre ezitarea medicilor, dată fiind vârsta destul de înaintată, însă specialiștii au rămas surprinși să constate că starea de sănătate era a unei femei de 35 de ani. Adriana a mai menționat că planul să a fost dus la bun sfârșit cu ajutorul lui Dumnezeu.

"Procedura nu a fost una extrem de grea, dar a durat o perioadă de timp până medicii să constate dacă procedura poate fi aplicată și pentru mine. Nu a fost nimic deosebit. Doctorilor le-a fost teamă, având în vedere vârsta mea înaintată. În timpul operației de cezariană, placenta mea era ca a unei femei cu 30 de ani mai tânără decât mine. Înainte de a lua tratamentul mă rugam la Dumnezeu. Dintotdeauna am știut că voi avea copii", a mărturisit cu emoție #Adriana Iliescu, potrivit evz.ro.

Înainte de a rămâne însărcinată, cea mai bătrână mama din lume a fost nevoită să urmeze un tratament hormonal, deoarece se instalase menopauza.

Anunțuri

Medicul care a ajutat-o să nască este celebrul ginecolog Bogdan Marinescu. Concepția fetiței s-a făcut prin fertilizarea in vitro. Nașterea a avut loc pe data de 16 ianuarie 2005, la Maternitatea Giuleşti.

În prezent, Eliza este o elevă eminentă, cu rezultate școlare foarte bune. Fetița iubește să deseneze şi să cânte, participând la diferite concursuri. Adriana este într-o formă foarte bună de sănătate și se bucură de momentele trăite alături de fiica sa.