Este vorba despre o #descoperire a unui grup de oameni de ştiinţă din cadrul Universitaţii din Maryland, conduşi de specialistul american Cristopher Monroe, relatează Rainews. Aceasta a fost publicată în paginile revistei Nature şi prezintă modul în care au fost realizate cristale cu o structură uimitoare, ce le permite să se poată replica atât în spaţiu cât şi în timp.

Anunțuri

Supranumite „#cristale temporale”, aceste formaţiuni au fost imaginate încă din anul 2012, de către Frank Wilczek - câştigător al premiului Nobel pentru Fizică (2004), dar abia după cinci ani au putut fi „transpuse în realitate”, pecizează sursa.

Anunțuri

Specialiştii şi-au concentrat eforturile asupra studierii comportamentului cristalelor de Yterbiu în condiţii speciale, pentru a ajunge la obţinerea unor rezultate uimitoare.

Ce este Yterbiul şi de ce fascinează lumea ştiinţei

Yterbiul este un element chimic ce figurează în tabelul periodic cu numarul atomic 70 şi a fost descoperit în anul 1878 de către chimistul elveţian Jean Charles Galissard de Marignac. În condiţii de laborator, oamenii de ştiinta au observat cum cristalele de Yterbiu, începând să oscileze sub efectul unor raze laser, se transformă în cristale temporale.

„E un rezultat foarte interesant, care poate trimite cu gândul la aplicaţii în domeniul tehnologiilor futuriste, mai cu seamă în cel al criptării quantice, dar nu numai”, a declarat la rândul său fizicianul Vincenzo Barone, de la Universitatea din Piemonte..

Anunțuri

Până în prezent, toate cristalele cunoscute prezentau o structură formată din reţele de atomi ordonaţi, care se replicau doar în spaţiu. Cristalele temporale prezintă particularitatea de a se replica atât în spaţiu cât şi în timp, aşadar cu o periodicitate temporală Era doar o chestiune de timp pentru ca tentaţia construirii un sistem în care să ia naştere spontan un soi de ceasornic aparte pentru o nouă stare a materiei, să se transforme într-un experiment concret.

Fascinant este faptul că materia se poate prezenta într-o stare de pseudo-echilibru, în care cristalele temporale reuşesc să se „agite” fără să aibe nevoie de energie. Nu este vorba însă despre ceea ce cunoaştem sub denumirea de „perpetuum mobile”, ci de un fenomen de excepţie, ce caracterizează materia doar în starea sa quantică.