Acestea sunt cele zece companii care controlează piața de consum la nivel mondial. Orice am cumpăra, sub orice denumire, șansele ca acel produs să aparțină uneia dintre corporațiile de mai jos sunt foarte mari. Așadar iată lista celor zece companii care controlează ceea ce cumpărăm și consumăm zilnic:

1. Kraft Foods

Compania a fost înființată în 1903 de către James Kraft, fiind în momentul de față a doua companie, la nivel mondial, producătoare de alimente ambalate. Produsele lor sunt vândute în peste 150 de țări.

2. Nestlé S.A.

Compania Nestlé este cea mai mare producătoare de #produse alimentare la nivel internațional, realizând venituri record în fiecare an.

Anunțuri
Anunțuri

Printre brandurile care îi aparțin se numără: Nescafé, KitKat sau Nesquik.

3. Procter & Gamble

Lider la nivel mondial în produse de consum si în domeniul publicitar în același timp, cheltuind aproximativ 8 miliarde de dolari pe an pentru reclame. Cele mai cunoascute branduri pe care le deține sunt Fairy, Ariel și Lenor, Pampers, Tampax, Head & Shoulders, Pantene, Old Spice, Hugo Boss, Dolce & Gabbana, Gucci și multe altele.

4. Johnson & Johnson

Cosmetice, produse de igienă sau echipament medical sunt printre lucrurile pe care această companie sau cele peste 230 de firme subsidiare le produc. Totodată mai fabrică și un lanț de produse farmaceutice si de îngrijire corporală, printre care se numără Acuvue și Penaten.

5. Unilever

Una dontre companiile recunoscute la nivel internațional ca producătoare de produse de curățenie, alimente sau chiar parfumuri.

Anunțuri

6. Mars, Inc.

Șansele ca fiecare dintre noi să consumăm zilnic produse fabricate de această companie sunt uriașe. Se cunoaște că ei realizează unele dintre cele mai recunoscute dulciuri, printre care M&M’s, Snickers, Mars, Milky Way, Skittles, Twix, Bounty, Celebrations și Starburst, dat și mâncare pentru animale, cum ar fi Pedigree, Whiskas, sau Kitekat.

7. Kellogg’s

Fondată sub denumirea Battle Creek Toasted Corn Flake Company, în 1906 în Michigan SUA, această companie este astăzi unul dintre cei mai mari producători de produse din cereale pentru micul dejun sau semipreparate.

8. General Mills, Inc.

Această companie este axată pe produse alimentare, articole de îmbrăcăminte, jucării și deține totodată un lanț de restaurante. Printre produsele renumite pe care le dețin se află conservele de legume Green Giant, înghețata Häagen-Daz sau batoanele cu cereale Nature Valley.

9. PepsiCo

Această companie a fost înființată în 1965 când Pepsi Cola Company a fuzionat cu Frito Lay. Printre produsele lor se numără 7up, Mountain Dew și Tropicana, cât și Walkers Crisps sau Cheetos.

10. Coca-Cola

Cel mai mare producător de băuturi non-alcoolice, concentrate sau siropuri din lume. Nu produce doar băutura care poarte numele companiei, dar și Fanta, Sprite, Schweppes sau Bon Aqua, toate fiind vândute în peste 200 de țări.

Acestea sunt cele mai mari companii ce dețin branduri pe care le folosim zilnic și care au pus stăpânire pe tot ceea ce se consumă în întreaga lume. #brand