Din grupul de prozatori de la „Junimea literară” a făcut parte şi #Traian Brăileanu (1882-1947), profesor universitar la Cernăuţi, sociolog, autorul volumului „Teoria comunităţii omeneşti” (Bucureşti, 1941), în care defineşte societatea ca fiind un sistem autonom sau o formă evolutivă, în care susţine că toate formele sociale nu sunt decât variaţii ale raporturilor între ţesuturile biologice, adică între sexe şi vârste.

A publicat schiţe, în care a surprins momente din viaţa ţăranului bucovinean, în „Junimea literară” şi „Voinţa poporului” din Cernăuţi, iar nota predominantă a acestor schiţe este umorul.

A publicat în broşură şi o nuvelă „Irina” cu un subiect senzaţional şi cu un final cam forţat.

Anunțuri
Anunțuri

Redarea personajelor în cele câteva nuvele ale sale este palidă, umorul lipseşte, limba nu mai este în ele cea populară, iar evenimentele pe care le descrie nu sunt întotdeauna justificate.

La „Junimea literară” a debutat şi #Liviu Marian (1883, Siret – 1942, Craiova), fiul marelui etnolog Simion Florea Marian. Acesta a mai colaborat la „Convorbiri literare”, „Adevărul literar şi artistic”, „Universul literar”, „Făt-Frumos” şi alte periodice de prestigiu. Primul său volum de proză „Suflete stinghere” a văzut lumina tiparului la Editura „Minerva” din Bucureşti în 1910. Celălalt volum „Printre stropi” (1912) cuprinde poeme şi proză. „Personajele lui L. Marian vin din lumea oamenilor timizi... Ele nu se simt comod în anturajul social plin de convenţionalisme, de aceea „se închid în sine”, explorându-şi sufletul înstrăinat şi stingherit de mişcările zgomotoase ale timpului”.

Anunțuri

Dacă proza bucovineană de la hotarul dintre secolele al XIX-lea şi al XX-lea a fost ilustrată de câteva nume mai cunoscute, la acestea alăturându-se şi cele ale erudiţilor Dimitrie Dan şi Ilie E. Torouţiu, în dramaturgie şi-a încercat, şi nu fără succes, puterile doar Constantin Berariu (fără a lua în consideraţie piesele într-un act scris de Teodor V. Ştefanelli).

Constantin Berariu s-a născut în 1870 la Ceahor, comună din preajma Cernăuţilor, şi a decedat în 1929. A absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Cernăuţi, „a fost ziarist la publicaţiile cernăuţene „Gazeta Bucovinei”, „Deşteptarea”, „Tribuna”, a predat dreptul constituţional la Universitatea Cernăuţeană, iar între 1922-1925 a condus Teatrul Naţional din capitala Bucovinei.

Principalele sale opere dramatice „Făt Frumos în grădina Sfintei Vineri” (Cernăuţi, 1904), şi „Cheleş Împărat” (Cernăuţi, 1923) au fost inspirate din folclor. Scris în versuri şi publicat mai întâi în revista „Semănătorul”, primul poem dramatic a fost întâia încercare serioasă de a pune în scenă un episod din minunatele noastre basme populare.

Anunțuri

Cel de al doilea poem este, la fel, dramatizarea unui frumos basm. Scrise cu nerv şi inteligenţă, poemele dramatice ale lui C. Berariu „sparg tipare şi formalisme lexicale, conferindu-i marca unui poet valoros”.

Berariu a tradus din Grillparzer, Fr. Hero, Leandru. A scris, împreună cu Temistocle Bocancea, libretul la opereta compozitorului bucovinean Tudor Flondor „Moş Ciocârlan”. După cum a fost săracă dramaturgia bucovineană la hotar de secole, la fel de săracă a fost şi critica literară. Pe acest făgaş au păşit cu o mai multă îndemânare Sextil Puşcariu, aflat la Cernăuţi din 1906, când venea vorba să-i prezinte pe autorii bucovineni în Vechiul Regat, precum şi George Tofan (1880-1920), sufletul mişcării culturale româneşti din Bucovina începutului de secol al XX-lea. În ipostaza de istorici literari au fost surprinşi (în afara lui Leonida Bodnărescul, care la 1903 ne-a dat volumul antologie „Autori români bucovineni”), Nectarie Cotlarciuc, specializat în dreptul bisericesc şi germanistul Victor Morariu.