Fie că încă nu au realizat care este metoda lor proprie prin care pot reține informațiile noi cu ușurință, fie că au probleme de atenție și de concentrare, întotdeauna există anumite stratageme prin intermediul cărora copiii pot câștiga lupta cu învățatul. De asemenea, este util și pentru părinți să cunoască unele metode de învățare, pentru a le ușura munca celor mici, mai ales în cazul în care aceștia din urmă sunt încă destul de mititei pentru a realiza singuri ce este benefic pentru ei.

Un lucru foarte important în viața celor mici îl constituie joaca. De aceea, este esențial ca atunci când învață, să-i ajutăm să îmbine utilul cu plăcutul și să încercăm să inventăm anumite joculețe amuzante, care cu siguranță îi vor face pe cei mici să rețină informațiile noi mult mai ușor, fără să depună un efort prea mare.

Anunțuri
Anunțuri

Acestora nu li se va mai părea atât de dificil să memoreze, ba chiar veți avea surpriza să constatați că ei vor fi cei care vor cere să mai repetați experiența și să îi mai învățați lucruri noi, jucându-vă.

Un alt lucru esențial căruia ar trebui să-i acordăm mai multă importanță, este folosirea și perfecționarea memoriei vizuale a copiilor. Pentru a memora mai ușor, ei au nevoie ca mai întâi să vizualizeze anumite concepte, iar pentru acest lucru ne putem folosi cu încredere de imagini sau videoclipuri.

Un alt "truc" ar fi folosirea imaginației. Dacă noțiunile sunt grele sau abstracte, le putem sugera să își imagineze tot ceea ce învață într-o lecție, ca și cum ar fi vorba despre o poveste. Și pentru a rezolva definitiv problema memorării informațiilor noi, putem recurge la analogie. În felul acesta, informațiile noi vor fi asociate cu cele cunoscute deja, iar memoria micuțului va putea să le procesese mult mai usor.

Anunțuri

Este foarte important să recurgem la toate metodele care ne sunt la îndemână pentru a nu lăsa nimic neexplicat sau neînteles , deoarece mulți copii se confruntă cu probleme în ceea ce privește învățarea, din cauza noțiunilor de bază pe care nu le-au asimilat la timp, sau le-au memorat incorect. Și-apoi, ar trebui să nu uităm niciodată faptul că repetiția este mama învățăturii. #Scoala #Educatie