În timp ce toată suflarea românească a Bucovinei se manifesta cu curaj pentru autonomia provinciei, iar Curtea de la Viena se arăta gata de a le satisface doleanţele, ideea autonomizării au inferat-o Vasile Morgoci, deputat de Coţmani, Vasile Cârste, deputat de Boian, Lukian Kobiliţa, deputat de Putila, Ioan Dolenciuk, deputat de Hatna. În scrisoarea pe care aceştia au adresat-o la 30 august 1848 ţăranilor din Bucovina, ei îi acuzau pe deputaţii români Miron Ciupercovici şi Mihai Bodnar că s-au vândut latifundiarilor, că scopul adevărat al demersurilor lor în Parlamentul de la Viena consta în readucerea “primejdioasă” a Bucovinei în hotarele Moldovei.

Anunțuri
Anunțuri

Îndemnaţi de aceştia şi de nişte scribi obscuri, care le alcătuiau cererile, fiindcă erau analfabeţi, ţăranii ruteni din districtul Cernăuţilor s-au adunat, pentru a ţine sfat, în capitala Bucovinei la 1 noiembrie 1848. Lăsându-se influenţaţi, ţăranii au adoptat o rezoluţie, în care se spunea că Bucovina nu ducea lipsa unei diete provinciale şi că ea nu va avea de pierdut dacă va rămâne în cadrul Galiţiei, căci “galiţieinii nu vor transporta în spate casele bucovinenilor”. La 15 decembrie 1848 deputaţii ruteni din Bucovina, afară de Kobiliţa, care se afla în munţii Putilei, ridicând huţănimea împotriva stăpânirii austriece, au trimis parlamentului o cerere, rugând ca în situaţia Bucovinei să nu intervină nici o schimbare. Apoi oamenii acestora au început să umble prin satele ruteneşti din circumscripţiile lor electorale, să-i îndemne pe vornici să alcătuiască cereri, semnate de cel puţin 8-10 persoane şi întărite cu peceţile comunelor, pe care să le trimită parlamentului şi în care să ceară ca Bucovina să rămână un cerc al Galiţiei.

Anunțuri

Împotriva realizării prevederilor înscrise în “Petiţia Ţării” se pronunţau categoric şi funcţionarii alogeni din Bucovina, veniţi din alte provincii ale monarhiei şi, mai ales, din Galiţia. În acelaşi timp, curentul antiautonomist, “iniţiat, stimulat şi dirijat de cercuri politice şi economice extrabucovinene – a găsit susţinători la o parte a ţărănimii indiferent de originea etnică”. Ţăranilor români şi ruteni li se implementa ideea că numai prin menţinerea unirii Bucovinei cu Galiţia putea duce la desfiinţarea obligaţiilor feudale. Mişcarea socială antiautonomistă a fost întreţinută şi extinsă pe calea stimulării exagerate a interesului de clasă al ţăranilor. Curentul antiautonomist nu poate fi, însă, calificat ca o mişcare ce ar fi avut drept ţintă unirea Bucovinei cu celelalte pământuri ucrainene, ci numai cu Galiţia. Fiindcă la mijlocul secolului al XIX-lea conştiinţa naţională a ucrainenilor din Bucovina, “era încă foarte firavă şi numai se forma”. Deci, curentul antiautonomist nu poate fi calificat drept “o mişcare proucraineană”. #autonomie