Designerul Cătălin Botezatu, despre care se știe că are acțiuni la Clubul Bamboo, a făcut acuzații fără precedent. Vedeta a declarat că incendiul izbucnit în Clubul Bamboo din Capitală, sâmbătă dimineața, a fost provocat intenționat. El a mai menționat că personalul acestui club este pregătit lunar, să intervină în astfel de situații de criză, oamenii fiind evacuați în aproximativ 8 minute, potrivit evz.ro.

Designerul a infirmat zvonurile potrivit cărora oamenii s-au aruncat de la etaj pentru a-și salva viețile în momentul când a izbucnit incendiul. Focul a fost destul de puternic și a cuprins întreaga clădire. Peste 40 de persoane au fost transportate la mai multe unități medicale, de echipajele de salvare sosite la fața locului.

Anunțuri
Anunțuri

Cei care au fost în club au făcut declarații șocante. Localul a fost cuprins de fum imediat, iar oamenii s-au înghesuit să părăsească locaţia pe cele trei ieșiri de urgență. Mai mult, cei aflați în spatele clubului s-au aruncat în piscine pentru a nu fi prinși de flăcările care se extindeau, scrie romaniatv.net. La fața locului au intervenit mașini de pompieri și ambulanțe care să acorde ajutor celor răniți.

Reprezentanții ISU au susținut că 38 de persoane au necesitat îngrijiri medicale, dintre care 21 de victime au fost preluate de SMURD și SABIF. Mulți dintre cei răniți s-au deplasat la #Spital cu mijloacele de transport proprii. Rudele victimelor din Clubul Bamboo pot apela o linie telefonică activată de Ministerul Afacerilor Interne, pentru a afla mai multe informații.

“Atunci când fumul a devenit de nesuportat m-am aruncat în gol.

Anunțuri

Am avut noroc pentru că mi-am pierdut doar încălțămintea, în timp ce alții și-au rupt mâinile și picioarele. Am fost îngrozită! Încă mai tremur de teamă și frig”, a scris o tânără ce a trăit experiența șocantă din club, pe contul ei de Facebook.

Avocații Clubului Bamboo au afirmat că nu sunt nereguli și că societatea are toate avizele necesare funcționării. Cu toate acestea purtătorul de cuvânt al ISU, Daniel Vasile, a declarat că societatea fost amendată de trei ori în ultimii doi ani, din cauza unor nereguli constatate la sistemul electric. #victime #incendiu Club Bamboo