#Nectarie Cotlarciuc (1875-1935), spre exemplu, a tipărit la Cernăuţi în 1906 „Istoricul literaturei românilor din Bucovina 1775-1906”, în care a încercat o periodicizare şi sistematizare a scrisului bucovinean de la răpirea provinciei de către Austria până la începutul secolului al XX-lea.

Victor Morariu (1881-1945), din 1931 profesor universitar la Cernăuţi, a debutat încă în 1905 în „Junimea literară” cu studiu despre Octavian Goga, iar în anii următori avea să scrie studii despre Ion Grămadă, Vasile Bumbac, „Foaia Societăţii pentru cultura şi literatura română în Bucovina”, despre Novalis, ca teoretician al romantismului, despre începuturile nuvelei germane şi despre problema nuvelei în literatura germană.

Anunțuri
Anunțuri

În perioada analizată s-a mai remarcat printr-o activitate rodnică viitorul editor de documente literare Ilie E. Torouţiu (1888, Solca - 1953, Bucureşti). Acesta a obţinut studii universitare la Cernăuţi şi în Germania, a fost asistent universitar de limba română la Frankfurt - pe - Main (1911-1913). În perioada de până la declanşarea primului război mondial a publicat culegerea de poveşti şi cântece populare „A fost odată” (Cluj, 1911), studiile sociologice „Românii şi clasa intelectuală din Bucovina” (1911), „Românii şi clasa de mijloc din Bucovina” (1912), „Poporaţia şi clasele sociale din Bucovina” (1916). În 1912 a editat la Cluj şi un volum de proză „Chipuri” ce inserează nuvele şi schiţe cu personaje din mediul oamenilor sărmani şi umili. Îşi va câştiga un loc de frunte în istoria literaturii române prin cele 13 volume de „Studii şi documente literare”, ample corpusuri de manuscrise şi documente inedite, aparţinând scriitorilor junimişti şi sămănătorişti.

Anunțuri

Valoarea acestei serii pentru istoria noastră literară, avea să fie comparată cu cea a colecţiei predecesorului bucovinean pentru istorie. Perpessicius avea pe bună dreptate să-l numească pe Torouţiu „un Hurmuzachi al celor literare”.

Încheind această expunere, nu putem să nu-l cităm pe harnicul istoric literar #Constantin Loghin, care prefaţa cărţii sale „Scriitori bucovineni. Antologie” (Bucureşti, Casa Şcoalelor, 1924) şi-o începe astfel: „O literatură a Bucovinei a existat. Chiar dacă literatura românească ce s-a făcut în Bucovina nu e rezultatul unei tradiţii româneşti de aici, chiar dacă ea nu poartă un timbru special bucovinean, numai faptul că a fost scrisă de scriitori bucovineni şi este ecoul durerilor şi năzuinţelor noastre, că a fost, cel puţin în timpurile mai îndepărtate, singura hrană sufletească a câtorva generaţii româneşti din Bucovina, că a fost singurul far luminos, către care căuta scăpare corabia rătăcitoare a românismului din Bucovina, chiar numai acest fapt ne dă tot dreptul ca să numim literatură bucovineană tot ce s-a scris în această ţară de la anexare (1775) până la unirea cu patria mumă (1918)”.