Evenimente nefericite se prevăd pentru anul 2017, după ce ceremonia miracolului sângelui lui San Gennaro, din Napoli a fost un fiasco, pentru a treia oară în 600 de ani. #lichefierea sângelui sfânt, păstrat în #catedrala din Napoli poate prevesti minuni pentru noul an, însă dacă nu devine lichid, acesta este un semn al dezastrelor și al calamităților. Primul eșec a vestit unul dintre cele mai sângeroase conflicte din istorie, și anume cel de-Al Doilea Război Mondial.

Sfântul Ianuarius (Gennaro), patronul orașului italian, Napoli este un episcop creștin martir al secolului al IV-lea, care a fost ucis în timpul domniei împăratului roman Dioclețian, în anul 305 după Hristos.

Anunțuri
Anunțuri

Sângele martirului este păstrat, sub formă de pudră, într-un recipient din sticlă, în catedrala orașului.

Ceea ce este miraculos este faptul că, ori de câte ori se celebrează o sărbătoare, sângele devine lichid în timpul slujbei. Fenomenul se repetă de secole fără ca oamenii de știință să găsească o explicație. Locuitorii din Napoli obișnuiesc să se roage sfântul protector al orașului, San Gennaro, atunci când se confruntă cu necazuri.

Ceremonia lichefierii sângelui sfânt se organizează de trei ori pe an: în sâmbăta dinaintea primei duminici din luna mai, atunci când moaștele sfântului au fost aduse în Napoli, pe data de 19 septembrie, ce simbolizează ziua episcopului creștin și pe 16 decembrie când sfântul din Napoli a salvat viața locuitorilor, oprind lava eruptă din Vezuviu, la porțile orașului.

Anunțuri

Miracolul lichefierii este un fenomen recunoscut la scară mondială, mii de creștini, din toate colțurile lumii, vin să asiste la această minune. Cu toate că în acest an sângele Sfântul Ianuarius nu s-a coagulat, prevestind un viitor sumbru pentru omenire, abatele de la Capela Comorii lui San Gennaro, Vincenzo De Gregorio a îndemnat locuitorii să continue să se roage, fără a se lăsa influențați de "dezastrele și camitățile" care se prevăd, scrie adevarul.ro.

Pe data de 21 martie 2016, când Papa Francisc a venit la catedrala din Napoli pentru a oferi o binecuvântare, flaconul cu sânge s-a lichefiat doar pe jumătate, semn că oamenii trebuie să se roage mai mult.