Este personaj al cărților scrise de mine, pe bună dreptate. Poveștile ei de viață m-au inspirat iar noncomformismul care a o caracterizează mi-a ajutat imaginația. Astfel, a apărut în cele două volume intitulate Noaptea Destinelor, anul 2009 și Noaptea Speranțelor, anul 2012. Nu este doar ea protagonistă dar pentru că faptele ei frumoase mi-au rămas în suflet, am ales să scriu despre această ființă deosebită. Înainte de a vă povesti despre ce sau cine e vorba, pot spune că este una dintre cele mai bune prietene ale mele din toată viața mea. Ea știe toate boacănele făcute de mine adult fiind și toată evoluția mea din ultimii aproape 10 ani.

Numele ei este Oana și atât.

Anunțuri
Anunțuri

Nu-i place publicitatea prea mult așa că mă rezum să folosesc ceea ce se poate în acest articol. Există un capitol care se intitulează Messenger. El a fost redat într-unul din romanele mele și totul este adevărat. Gura ei căscată pe camera web ca să-i văd ștrasul strălucitor încă de la prima discuție mi-a rămas până astăzi în minte.

Oana este bucureșteancă. A locuit în cartierul Berceni, aproape de Piața Sudului. Singură, fără niciun ajutor, din aproape nimic a izbutit să se ridice în fața obstacolelor vieții. Are un băiat care pe atunci era băiețel, normal. Este de religie catolică și acum trăiește fericită și împlinită în #Marea Britanie.

Oana avea un obicei extraordinar care m-a impresionat când mi-a spus despre el. În ajunul Crăciunului, reușea să aducă zâmbetul pe buzele mai multor copii năpăstuiți, care nu aveau părinți.

Anunțuri

Vorbim despre un orfelinat situat în apropierea blocului unde locuia ea, la ultimul etaj din ce îmi amintesc, adică 9.

Ea nu arunca niciodată așa aiurea lucrurile vechi. Mai întâi le selecta, alegea din jucăriile stricate, le privea cu luare aminte și apoi începea o muncă pentru care nu era plătită de nimeni. Pasiune și atât. Împreună cu băiețelul ei, cu maximă dibăcie și concentrare, făcea tot felul de jucării din acele vechituri reparându-le sau făcând altele. Așa ieșeau la lumina zilei, din niște lucruri pe care alții le aruncă la gunoi, păpușele în general, mingiuțe etc. Ai fi spus că un magazin de jucărioare de demult e gata să încânte privirile copiilor. Pe urmă se ducea seara pe furiș în parcul orfelinatului și le așeza așa, pe unde putea, una câte una, pe leagăne, cumpene, băncuțe și așa mai departe.

În ziua de Crăciun, orfanii care ieșeau în părculețul acela, găseau cu bucurie jucăriile făcute de Oana și băiețelul său. Stăteau amândoi așa ascunși ca să vadă ce se întâmplă. Și bucuria lor, deseori cu lacrimi în ochi, era nemărginită.

Anunțuri

Moșul venea într-un fel și la acei sărmani. Bieții copii fără părinți sau abandonați descopereau cu bucurie lucrușoarele acelea anume create pentru ei și în ochii lor dar și în gesturi fericirea le era de nedescris. Oana nu era o femeie bogată și îi era greu uneori să se descurce însă uite că nu s-a lăsat și astăzi e împlinită. Are tot ce-i trebuie și mai are și poveștile sale frumoase de viață create tot de ea.

V-am spus o poveste de viață adevărată și pe care nu o voi uita niciodată. Am scris-o așa mai simplu, fără descrieri literare, precum e ea, prietena mea de cinci stele. Ce frumos ar fi ca toți oamenii să fie mai darnici, mai iertători și mai buni în aceste zile de sărbătoare, nu-i așa? Poate că o să vă mai povestesc despre Oana însă trebuie să și accepte. Oricum sper să nu mă bată pentru acest material. Nu văd motivul dar la cum o cunosc, poate inventa unul, măcar ca să mă șicaneze și să îmi zică la final: "Am glumit deșteptule". Ca pe vremuri. #Diaspora #Romani de pretutindeni