Dimitrie Sulima (18 iunie 1821 – 4 august 1844), devenise vicarul lui Gavriil încă de pe vremea când acesta păstorea la Iaşi (1811), ajungând, în scurt timp, „mâna lui dreaptă”. Ucrainean fiind, el a învăţat la perfecţie româna, ţinând predici şi realizând traduceri din slavonă şi rusă în această limbă. Subiectele centrale ale cazaniilor sale erau: adevărurile creştinismului, viaţa evlavioasă şi dragostea faţă de ţar. Sulima a înfiinţat numeroase şcoli elementare, în care erau numiţi profesori cunoscători ai limbilor rusă şi română. Printre obligaţiile cadrelor didactice se număra supravegherea elevilor cu scopul ca aceştia să nu discute în limba maternă, ci numai în limba rusă.

Anunțuri
Anunțuri

De asemenea, în anul 1823, episcopul Dimitrie a reorganizat Seminarul teologic, depunând eforturi pentru aducerea unor profesori cunoscători ai limbii române şi pentru a cultiva cadrele necesare din rândurile autohtonilor la Academia din Kiev. La 11 mai 1830, arhiereul a pus piatra de temelie, iar la 15 octombrie 1836 a sfinţit Catedrala din Chişinău. În timpul păstoriei sale s-au ridicat şi catedralele din Chilia, Ismail, Bender, Akkerman şi Hotin. Dacă la 1821, în Basarabia existau 862 de biserici, către sfârşitul arhipăstoriei lui Dimitrie (1843) în ţinut funcţionau 905 locaşuri de cult. La finele anului 1829, bisericile au obţinut, prin lege, dreptul de a avea sesii parohiale de cel puţin 33 de desetine. În comunele în care terenurile aparţinând ţăranilor erau mai întinse, sesia putea ajunge până la 99 de desetine (în cazul în care media loturilor sătenilor era depăşea 15 desetine).

Anunțuri

În aşezările bulgăreşti, unde coloniştii primiseră suprafeţe întinse, bisericile primiseră terenuri parohiale de câte 120 de desetine.

La fel ca şi mitropolitul Gavriil, episcopul Dimitrie a acordat mare atenţie reorganizării vieţii monahale. Viaţa monahală a fost organizată în spiritul sistemului rusesc, adică de viaţă comună, în timp ce tradiţia locală era viaţa individuală. Din lipsă de mijloace financiare, au fost închise două mănăstiri şi cinci schituri.

Irinarh Popov (12 septembrie 1844 – 17 martie 1858), a fost mutat la Chişinău din eparhia Vologdei. După şase luni de la numire, a fost ridicat la rangul de arhiepiscop. Era considerat drept un om sever şi pretenţios. A restaurat reşedinţa chiriarhală şi paraclisul acesteia, a construit un cămin pentru seminariştii săraci, a extins fabrica de lumânări care asigura cea mai mare parte a veniturilor eparhiei. Arhiepiscopul Irinarh a continuat opera predecesorilor săi în domeniul ctitoririi unor noi biserici în locul celor vechi, care erau închise.

Anunțuri

De regulă, cele noi erau construite din piatră, reducându-se ponderea celor de lemn. În 1858, în eparhia Chişinăului existau 865 de biserici, din care 314 din piatră şi 551 din lemn. În cele 21 de mănăstiri basarabene funcţionau 31 biserici din piatră şi 3 din lemn.

Sub arhipăstoria lui Popov, slujbele se oficiau în limba română, însă tendinţele de rusificare a vieţii bisericeşti au început să predomine asupra acelora de cultivare religioasă. Mulţi protopopi moldoveni au fost înlocuiţi cu clerici ruşi aduşi din alte părţi ale imperiului. Tipografia eparhială a fost neglijată, tipărindu-se puţine cărţi moldoveneşti. În martie 1857, arhiepiscopul Irinarh a predat, în mod oficial, autorităţilor ieşene cele 124 de biserici aflate în judeţele de la gurile Dunării, retrocedate Moldovei în 1856. Preoţilor li s-a comunicat oficial de Irinarh că şi după această dată ei vor beneficia de dreptul de a întreţine şcoli ruseşti. #Biserica #Religie