Există o vie polemică în această perioadă privind imunizarea obligatorie a copiilor. Dacă unii susțin că ar trebui ca vaccinarea nu ar trebui să fie obligatorie și ar trebui lăsată la latitudinea părinților, autoritățile încearcă să-i convingă pe aceștia din urmă de necesitatea vaccinării micuților, susținând că serurile din schema de #vaccinare obligatorie i-ar putea scuti de multe neplăceri în viitor. Reticența părinților și a contestatarilor vaccinării obligatorii în privința obligativității acestora este dată în mare măsură de reacțiile adverse pe care cei mici le pot avea, odată imunizați.

Bolile pe care vaccinul le previne sunt difteria, rujeola, tusea convulsivă, tetanosul și poliomelita.

Anunțuri
Anunțuri

Toate serurile care trebuie administrate copiilor vin în seringi preumplute, astfel că din punct de vedere al riscurilor de administrare nu trebuie să existe nicio temere, însă cu toate acestea, efectele adverse ale vaccinurilor, chiar dacă în parametrii acceptați de medicina modernă, le dau de gândit părinților, atunci când sunt puși în fața unei decizii. #imunizare