Sfârșit neplăcut de an pentru oamenii care și-au amanetat bijuteriile. O angajată a furat toate podoabele din seiful firmei respective și a fugit cu ele. Valoarea prejudiciului este estimată la 100.000 euro.

Persoanele care și-au amanetat bijuteriile de familie în valoare de mii de euro, la o anumită firmă de #amanet, au rămas fără ele. În stare de șoc, păgubiții au depus plângere la poliție, însă ancheta pare să întâmpine greutăți, pentru că persoana care a furat aurul, s-a asigurat că nu-i scapă nimic.

Unul dintre păgubiţi, Nicolae Tănase, povestește că a plecat la casierie să achite și să-și recupereze obiectele amanetate, inele, brățări, lanțuri printre care și un colier cu diamante în valoare de aproximativ 8. 000 de euro.

Anunțuri
Anunțuri

Domnișoara de la casierie a fost cea care i-a dat neplăcuta veste: „Îmi pare rău, obiectele dumnevoastră nu se mai află aici.” O altă persoană era cât pe ce să-și piardă cunoștința când i s-a comunicat această veste. 20 de mii de euro, aceasta este suma pentru care amanetase bijuteriile de familie. Veste a primit-o peste noapte.

Într-o situație similară se află și o femeie care amanetase 100 grame de aur și care la fel i-au fost furate. Pentru aurul amanetat, femeia a primit 3. 000 de lei. Păgubita, pe nume Elena Gagiu, este și cea care a „protestat”. Ea zice că explicația angajatei a fost una simplă, de altfel ca și în celelalte cazuri: „Obiectele nu se mai află la noi”. Păgubita spune că avea încredere în acest amanet, dar ei își bat joc, pentru că achită și 250 de euro pe lună comision.

Anunțuri

Polițiștii susțin că cea care a furat aurul este o angajată a firmei respective, în vârstă de 28 de ani. Aceasta ar fi pus replici din metal comun, în locul bijuteriilor originale, astfel că șefii nu și-au dat seama că din seif au dispărut kilograme de aur. Purtătorul de cuvânt al al Poliției Capitalei, Diana Sarca, a declarat: „Vorbim de un dosar cu delapidare. Vorbim de trei kilograme de aur, bijuterii care au fost recuperate de polițiștii sectorului 1”. Hoața a amanetat și ea la rândul său bijuteriile. Acum polițiștii trebuie să identifice locurile în care sunt amanetate și speră că acestea nu au fost deja vândute, scrie stirileprotv.ro #Hoata