Un tânăr român care muncește în străinătate a hotărât să-i scrie o #scrisoare bunicii lui care locuiește în România și care este o votantă devotată a Partidului Social Democrat încă de pe vremea lui Ion Iliescu. Tânărul încearcă să o convingă pe aceasta să salveze România de #PSD și de politicienii corupți deoarece este singura șansă pentru tinerii care au plecat în lume să se întoarcă acasă. Ne-a transmis și nouă această scrisoare cu speranța că și alți tineri români plecați în străinătate vor face acest gest și vor încerca să-și convingă bunicii sau părinții că este vremea să îi lase pe politicieni care conduc din 89 încoace România să piară în uitare.

Anunțuri
Anunțuri

Fără a face alte precizări sau a susține sau nu demersul tânărului ale cărui date ne permitem să le păstrăm anonime vă prezentăm scrisoare lui:

“Dragă bunică,

Te iubesc pe pentru că m-ai crescut și m-ai învățat multe din lucrurile simple care îl fac pe un tânăr să învețe să se poarte în viață. Îți sărut mâna și îți spun că aici unde lucrez sunt bine. Mi-e dor de casă, de matale și de părinți dar salariul de aici este mult mai bun decât în România și trebuie să rămân să încerc să strâng un ban.

Știu că niciodată nu am intrat cu matale în discuții politice și nu ți-am zis niciodată că Iliescu e rău sau bun chiar dacă l-ai votat mereu atunci când a candidat. De atunci știu că votezi PSD de câte ori sunt alegeri pentru că ai rămas cu impresia că ei ți-au dat pământ și doar ei au mărit pensiile.

Anunțuri

Dar mamaie, din cauza lor eu și alte zeci de mii de tineri din România am plecat din țară pentru că, pentru fiecare 10 lei pe care ți i-au dat în plus la pensie au furat de 100 de ori mai mult din banii publici, ai românilor.

Noi ăștia mai tineri suntem cei pentru care matale spui că ai muncit toată viața și pentru care spui mereu că merită să mai trăiești. Ca să ne vezi la casa noastră, ca să ai bucuria să-ți vezi strănepoții apoi să să te bucuri că ai lăsat ceva în urma ta.

Vorbește bunică te rog și cu Țața Maria și cu Tanti Floare și cu celelalte femei cu care te duci să votezi conștincioasă și fără să ratezi nici o zi de votare. Nu-i mai votați pe corupții ăștia, alegeți  oameni și partide noi care nu au mai făcut politică și care măcar au o șansă să schimbe ceva în bine în țara asta. Care să ne dea o șansă să ne întoarcem acasă într-o țară în care să nu ne fie rușine să trăim.

Mamaie, salvează-ne de PSD. Ai încredere în noi și dă-ne o șansă să ne întoarcem acasă.”

Poate te interesează :

Avertisment dur al oamenilor de știință: Italia poate fi lovită de cutremure în continuare

Reacția lui Tunkay în privința divorțului: "Cine face asta cade în ridicol"

#Romani de pretutindeni