Pe orice stradă ai merge în Italia, dacă vei întâlni un #cerşetor, sunt şanse foarte mari ca acesta să fie român. La Roma, lângă Colosseum,  în Florenţa în faţa Domului, sau la bisericile din Milano, conaţionalii noştri îşi fac simţită prezenţa. Sunt însă cazuri şi cazuri, iar astăzi vorbim despre povestea unui italian care a ajuns să cerşească...în România. Jurnaliştii de la vestea.net au stat de vorbă cu el şi i-au aflat povestea, o dramă pe care o trăiesc mulţi dintre oameni, imposibilitatea de a se mai descurca financiar.

Bărbatul a fost descoperit în Piatra Neamţ. Aşezat pe o bucată de piatră, însoţit de doi câini, omul ţine în mâini o bucată de carton pe care a scris, în limba română, o parte din drama sa.

Anunțuri
Anunțuri

''Fără loc de muncă, aruncat în stradă, am nevoie de medicamente pentru rinichi'', scrie cu litere de tipar pe cartonul prin care nefericitul încearcă să strângă un ban, doi. 

Le-a povestit jurnaliştilor români că şi-a pierdut casa, la bancă, în momentul în care Italia a trecut de la liră la euro. Nu a mai putut să plătească ratele şi din acel moment, viaţa lui a devenit un calvar. S-a văzut nevoit să îşi ia lumea în cap, plecând, de multe ori, pe jos, în pribegie, prin toată Europa. A trecut prin Spania, Germania, Elveţia, dar a ajuns într-un final, în România.

Viaţa în stradă nu este uşoară, iar bărbatul le-a povestit jurnaliştilor că a avut probleme şi cu poliţiştii, care l-au gonit de multe ori, dar şi cu ''concurenţa'', cerşetori locali.

Omul a mai spus că a avut parte de tratamente bune în anumite locuri, şi chiar a menţionat că a fost mai mult ajutat de români, decât de conaţionalii săi.

Anunțuri

Nu ştie ce va face de acum înainte, punându-şi speranţa în faptul că va aunge în Albania, acolo unde are nişte rude.

Avem de-a face aici, aşadar, cu o poveste tristă de viaţă, un faliment personal. Dacă despre conaţionalii noştri s-au scris multe, inclusiv faptul că există reţele de escroci care câştigă bani buni de pe urma nevoiaşilor, pe care îi duc forţat la cerşit, aici este vorba despre o dramă, care nu ţine cont de naţionalitate. #Criza economica