Spre deosebire de alte fructe, perele trebuie să fie recoltate atunci când sunt mature, dar nu coapte. Alese şi culese cât sunt tari, la fel ca pe cartofi, acestea trebuie să fie atent urmărite şi menajate, pentru a se dezvolta în mod corect.

Perele sălbatice, care sunt native din Europa de Sud şi Asia de Vest, erau mici şi acre. În secolul al 18-lea, belgienii au introdus "perele untoase" (cu carne moale, dulce), care predomină în prezent.

Există mai multe soiuri cunoscute:

  • Bartlett - formă de clopot, cu pielea verde, subţire, care devine galbenă la maturitate; carnea este fin texturată, albă. Pere de vară, fac pete uşor şi sunt extrem de perisabile.
  • Anjou - În Franţa, cunoscută sub numele de d'Anjou Beurre, aceasta este o pară ovală, rotofeie care rămâne verde atunci când se coace. Se păstrează până la şapte luni, în depozit, dar faptul că e tare înseamnă că poate dura până la două săptămâni să se coacă. O pară Anjou bună, este uşor zemoasă, de culoare crem picant. E bună pentru gătit.
  • Bosc - Maron sau roşcat cu verde sau aurie şi cu un gât elegant. Carnea uşor parfumată este alb-gălbuie. Îşi păstrează bine forma atunci când este gătită.
  • Comice - Considerată cea mai dulce şi zemoasă pară. Originară din Franţa, din 1849 ca Doyenné Comice (în sensul de "varful show-ului"). Are pielea de culoare verde deschis, care se îngălbeneşte la maturitate. Poate fi consumată cu cuţitul şi furculiţa. Ne putem bucura mai bine de aroma delicată, dacă se înlătură pielea granulată.
  • Seckel - O mini-pară cu aromă bogată, picantă, oliv sau cu şuviţe roşii. A fost descoperită crescând sălbatic lângă Philadelphia, în secolul al 18-lea .
  • Forelle - În Germania sa nativă era numită păstrăv din cauza petelor sale. Pielea este colorată în roşu puternic cu galben-verde. Carnea este suculentă, albă şi groasă şi pielea delicioasă.
  • Nellis de iarnă - Rotunjită, destul de mică, cu carnea dulce, cremoasă şi picantă. Un imigrant belgian pătat cu gri, roşcat şi cu pielea verde. Bună de mâncat ca atare sau de copt.

Ceea ce este adevărat pentru mere este, în cea mai mare parte, adevărat și pentru pere, care sunt scăzute în calorii, grăsimi şi sodiu.

Anunțuri
Anunțuri

Perele, cu toate acestea, oferă mai multă fibră solubilă în apă decât merele (inclusiv pectina) şi furnizează mai mult potasiu pentru funcţia normală a intestinului şi scăderea colesterolului. Perele primesc, de asemenea, o stea mică de aur pentru acidul folic, care este esenţial pentru formarea sângelui.

Se caută fucte ferme, pline, fără tăieturi sau pete moi. Alese prea devreme, perele nu o să aibă niciodată gust bun; culese prea târziu, devin maron şi apoase. Stocate prea mult timp, se strică. La maturitate, o pară va ceda presiunii uşoare de la sfârşitul cozii. Unele (în special Bartletts) îşi modifica culorea şi devin parfumate la maturitate.

Perele se coc de la centru spre exterior, astfel încât atunci când acestea se înmoaie, vor fi moi peste tot. Perele trec rapid de la fermitate la supramaturaţie. Pentru a grăbi cocerea perelor, se pun într-o pungă de hârtie, la temperatura camerei, cu o banană coaptă (un agent de coacere) sau poţi introduce un cui în partea de jos a fructelor pentru a stimula producţia de etilenă.

Anunțuri

Perele coapte pot fi refrigerate timp de două-trei zile, dar ar trebui să fie ţinute la temperatura camerei pentru a se mânca. #Dieta #Nutritie #Alimentatie