Specialiştii susţin că înotul reprezintă cea mai bună alegere pentru practicarea unui sport de către copii deoarece ajută deopotrivă la dezvoltarea fizică şi psihomotorie a copilului, putând fi practicat de la vârste foare mici, fără a pune presiune pe ligamente sau articulaţii. Astfel, nataţia devine o sursă miraculoasă de sănătate pentru cei mici, practicat cu plăcere de către micuţi, cu beneficii vizibile asupra stării de sănătate.

5 beneficii miraculoase ale practicării înotului la copii

Înotul are un efect vizibil de relaxare, dat fiind faptul că executarea exerciţiilor în mediul acvatic relaxează Cursuri de înot şi nu produce spasme musculare.

Anunțuri
Anunțuri

În plus, mediul acvatic reprezintă pentru copii un mediu psihologic ce transmite siguranţă, dată fiind relaţionarea cu mediul intrauterin.

 În cazul problemelor de sănătate, înotul reprezintă o soluţie pentru vindecarea sau ameliorarea problemelor medicale privind structura osoasă, precum artrita juvenilă, bolilor cardio-vasculare, precum infarctul, boli privind coloana vertebrală, atrofii musculare, etc. "Lucrăm cu copii individual, concepând programe speciale în funcţie de probeleme de sănătate care ne sunt indicate de părinţi. Astfel, putem remarca efecte uimitoare asupra stării de sănătate a copiilor în urma cursurilor de înot” spune Dan Petre, instructor de înot din Târgovişte.

Înotul contribuie la dezvoltarea emoţională a copilului deoarece reprezintă o metodă eficientă de eliberare a emoţiilor puternice şi furiei.

Anunțuri

Astfel, prin practicarea acestui sport, copilul va căpăta mai multă încredere în sine şi va învăţa să se exteriorizeze in mod constructiv.

Înotul determină un control asupra greutăţii corporale şi al indicelui de masă corporală prin arderea grăsimilor şi creşterea masei musculare. "Obezitatea reprezintă o problema pentru tot mai mulţi copii, din cauza alimentaţiei defectuase şi a unui regim de viaţă sedentar. Prin înot, copiii îşi restabilesc indicele de masă corporală optim şi elimină anxietăţile generate de o greutate crescută”, afirmă Nedelcu Răzvan, instructor de înot din Târgovişte.

Înotul îmbunătăţeşte ritmul cardiac şi asigură o mai bună oxigenare a creierului şi a inimii deoarece plămânii copilului se dezvoltă prin exerciţiile de respiraţie şi asigură un ritm cardiac optim. "Fiecare sedinţă de înot presupune şi exerciţii de respiraţie, adiacente exerciţiilor executate în timpul înotului. Astfel, copiii învaţă să respire corect, mărind capacitatea pulmonară şi stabilind un ritm cardiac optim pentru a creşte rezistenţa şi pentru a oxigena corect organismul”, afirmă instructorul Bogdan Croitoru.

Astfel, practicarea înotului de către copii reprezintă alternativa sănătoasă în activităţile acestora, fiind deopotrivă o activitate executată cu plăcere de către cei mici şi un mod de a soluţiona sau preveni probleme de sănătate ale copiilor. #Simptome #Scoala #Educatie