Eroare gravă comisă de autorităţile italiene: au trimis, din greşeală, în România, trupul neînsufleţit al unui italian, decedat în urma cutremurului din 24 august, în locul unui român, Victor Păunescu. Cum sicriele nu au mai fost deschise, rudele îndurerate au condus pe ultimul drum, fără să ştie, un străin. Au fost anunţate de eroarea comisă, joi, de către primarul localităţii Fârţăteşti, judeţul Vâlcea, care a fost contactat de Ambasada Italiei la Bucureşti. Într-un final, a ajuns acasă şi trupul defunctului, iar acum rudele se pregătesc din nou de înmormântare.

''Ni s-a spus de la Ambasadă că s-a făcut o încurcătură. Au trimis în România, în locul domnului Păunescu, o altă persoană, un italian care se pare că locuia în acelaşi imobil cu decedatul.

Anunțuri
Anunțuri

Noi am crezut că este o glumă sinistră, dar nu a fost aşa'', a explicat primarul Nicolae Voicescu jurnaliştilor de la ziaruldevalcea.ro

Rudele decedaţilor au primit, astfel, un al doilea şoc. Au jelit şi au înmormântat o altă persoană, crezând că este mortul lor, iar acum trebuie să îşi îngroape ruda lor.

''Nu ştim cum s-a putut produce această încurcătură, cineva trebuie să răspundă pentru această greşeală. Tatăl nostru a fost identificat pentru că a fost găsit asupra lui buletinul de identitate. Acum o luăm de la capăt cu toate'', a spus un aparţinător al familiei Păunescu.

11 români şi-au pierdut viaţa în cutremurul care a lovit, în 24 august, centrul Italiei. Ieri, autorităţile au mai anunţat decesul a încă două persoane, care se aflau internate în spital, astfel că numărul victimelor a ajuns acum la 297 de persoane.

Anunțuri

Cele mai afectate localităţi au fost Amatrice, Accumoli şi Arquata del Tronto.

După grozăvia din 24 august, acum localnicii se confruntă cu alte capricii ale naturii: de câteva zile plouă torenţial în zona lovită de #Cutremur, fapt care face ca situaţia să devină şi mai complicată. La Amatrice, şi nu numai, continuă să sosească ajutoare umanitare din toate colţurile lumii. Va trece însă multă vreme până când lucrurile se vor aşeza pe făgaşul normal.