În acest an, aproape 1.800 de cetățeni români, marea lor majoritate de etnie rromă, au fost reținuți la granița de sud a #SUA . Este o creștere semnificativă, de la mai puțin de 400 în tot anul trecut și doar câteva zeci în 2008, potrivit statisticilor guvernamentale. Unul dintre motivele acestei migrații ar putea fi creșterea sentimentului anti-imigrație în toată Uniunea Europeană, după valurile de imigranți care au ajuns pe bătrânul continent în ultimii ani, împingând rromii peste Oceanul Atlantic, informează Bloomberg.

Grupul etnic, migrator prin tradiție, persecutat timp de secole, se confruntă cu guvernele mai puțin tolerante și cu mai mult de 1 milion de migranți și refugiați din Siria, Irak, Afghanistan și din alte state asiatice și africane, dar și cu o renaștere a neo-nazismului, din România până în Italia.

Anunțuri
Anunțuri

"Oamenii sunt suficient de disperați și încearcă să ceară azil aici", a declarat Ethel Brooks, președintele Centrului European pentru drepturile rromilor, cu sediul la Budapesta și profesor asociat la Universitatea Rutgers din New Jersey.

După ce România și Bulgaria au aderat la Uniunea Europeană în 2007, rromii s-au deplasat spre vest, având liber acces în 28 de state europene, dar au început și problemele pentru ei. În Suedia, politicienii dezbat dacă să interzică cerșetoria, vizați fiind rromii care practică această ”meserie”. În Franța, poliția a demolat taberele construite de reprezentanți ai etniei rrome la marginea Parisului și a altor orașe importante. Guvernul canadian a adoptat în 2012, o lege,pentru a opri  "falșii" solicitanți de azil, după ce mii de romi din Ungaria s-au refugiat acolo.

Anunțuri

Romii au văzut o oportunitate în SUA, în ciuda populismul în creștere și a legilor mai stricte în domeniul imigrației. Agenții poliției de frontieră americani spun că aceștia apar în grupuri care, uneori, depășesc 20 de membrii și de cele mai multe ori ajung la graniță cu ajutorul contrabandiștilor. "Fiecare dintre ei pretinde a fi rrom", a declarat Daniel Parks, un agent din regiunea San Diego, California. "Ei pretind că fac parte din această etnie, care este persecutată de guvernul din România." a mai spus agentul, citat de Bloomberg.

Călătoria multora dintre aceștia se încheie în suburbiile din Los Angeles, a doua metropolă a SUA, după New York. Unii găsesc locuințe în apartamente comune, în timp ce alții pur și simplu își amenajează corturi în parcurile publice, până când își pot asigura un acoperiș deasupra capului. Își găsesc mai greu un loc de muncă, majoritatea lucrând ca oameni de serviciu pe timp de noapte sau în restaurante, în timp ce alții recurg la cerșit pe stradă sau primesc asistență de la una dintre cele două biserici de romi din zonă.  #Uniunea Europeana #imigranti