Cazul unei crime care a avut loc weekend-ul trecut în orașul Wolverhampton, West Midlands, #Marea Britanie a fost intens mediatizat de presa din Regatul Unit. Un tânăr român aflat la muncă în UK, unde lucra pentru binecunoscuta companie Amazon, a fost ucis în plină stradă, în dimineața zilei de sâmbătă, cu mai multe lovituri de cuțit. Tânărul de 23 de ani, originar din Brașov, se numea Mircea Gheorghe Cozmiuc și se pregătea de concediu, pe care vroia să și-l petreacă în România. Nu a mai apucat să ajungă acasă, deoarece a fost atacat și înjunghiat cu cuțitul, fiind găsit zăcând pe o stradă din Wolverhampton, relatează BBC.

Brașoveanul Mircea Gheorghe Cozmiuc, cunoscut printre prieteni drept Gheorghe, era de doi ani în Marea Britanie și se deplasa în dimineața fatidică spre serviciu, fiind ultima lui zi de muncă înainte de mult așteptatul concediu.

Anunțuri
Anunțuri

A fost găsit în jurul orei locale 07.00 (09.00, ora României) căzut în plină stradă, cu mai multe plăgi înjunghiate, pe Carter Road, în Whitmore Reans. Cu toate că a fost transportat de urgență la spital, medicii au fost nevoiți să constate decesul acestuia o oră mai târziu. Autopsia medicilor legiști a confirmat faptul că Gheorghe a murit din cauza loviturilor de cuțit din zona pieptului. Surse ale poliției britanice au declarat că tânărul de origine română ar fi fost ucis la comandă și că nu există un pericol pentru comunitate.

Mai mulți suspecți au fost arestați și interogați de către ofițerii de poliție în legătura cu această crimă. Poziția oficială a autorităților britanice potrivit căreia Cozmiuc ar fi fost asasinat este susținută de martorii care au văzut un autoturism Audi de culoare gri, plecând în viteză de la locul atacului.

Anunțuri

Patru suspecți cu vârste cuprinse între 33 și 36 de ani au fost reținuți de către organele de poliție pentru investigații, dar unul a fost eliberat pe cauțiune. Inspectorul Jim Munro, din cadrul forțelor de poliție din West Midlands, a declarat că investigația a progresat și se încearcă reconstituirea împrejurările în care a avut loc incidentul, informează expressandstar.com.

Poliția este interesată de orice informație din momentele dinainte sau de după atac și, de asemenea, de orice martor care a văzut ceva oricine ieșit din comun în Carter Road în noaptea de vineri sau sâmbătă dimineața. Informații despre detaliile incidentului cât și despre autoturismul de culoare gri care a fost văzut plecând în viteză de la locul faptei, pot fi  furnizate poliției la numărul 101. Aceste informații pot fi transmise și către fundația independentă Crimestoppers la numărul de telefon 0800 555 111. #romani in UK #Crima