Schimbările climatice au făcut deja modificări vizibile importante ale mediului. Ghețarii s-au micșorat, gheața de pe lacuri și râuri se topește mai devreme, copacii înfloresc mai devreme. Efectele pe care cercetătorii le-au prezis în trecut că vor rezulta din schimbările climatice se văd acum: pierderea gheții de la Polul Nord, ridicarea accelerată a nivelului mărilor și valuri de căldură mai intense.

Cercetătorii știu cu siguranță că temperaturile globale vor începe să crească în deceniile următoare, în mare parte datorită emisiilor de gaze cu efect de seră produse de activitățile umane. În cadrul Intergovernmental Panel on Climate Change, care include peste 1300 de cercetători din Statele Unite și din alte țări, s-a făcut precizarea că temperaturile vor crește cu două până la patru grade în secolul următor.

Anunțuri
Anunțuri

Potrivit IPCC, impactul schimbărilor climatice pe regiuni, va fi diferit de-a lungul timpului iar adaptabilitatea sistemelor sociale și naturale va fi crucială. Tot IPCC precizează că o creștere a temperaturilor cu 1 până la 3 grade peste nivelul celor din 1990 va avea efecte benefice asupra unor regiuni și devastatoare asupra altora. Costul anual net va crește odată cu temperaturile.

Schimbările vor continua în acest secol iar magnitudinea schimbărilor climatice viitoare depinde în mare parte de cantitatea de gaze emise global și de cât de sensibilă este clima Pământului la aceste schimbări.

Temperaturile vor continua să crească deoarece încălzirea impusă de om variază în teritoriu și temparaturile vor crește diferențiat de la o zonă la alta.

Sezoane fără îngheț și sezoanele de creștere vor fi mai mari deoarece mărimea sezonului fără îngheț și a corespondentului său, sezonul de creștere a crescut în Statele Unite cu cea mai mare ocurență în vest afectând ecosistemele și agricultura; se preconizează continuarea creșterii acestora. 

Schimbări în regimul precipitațiilor au loc de la un an la altul.

Anunțuri

Cantitatea medie a precipitațiilor din Statele Unite a crescut din 1900, însă unele zone au crescut mai mult decât media lor națională, pe când altele au scăzut. Mai multe precipitații sunt prognozate pentru iarnă și primăvară în nordul statelor, și mai puține pentru sud-vest în acest secol. Alte prognoze sugerează că trendul precipitațiilor torențiale se va menține și va apărea chiar si în sud-vest.

Mai multe secete și valuri de căldură îşi vor face apariţia pe toate teritoriile şi vor fi mai intense, pe când valurile de frig vor fi mai puțin intense. Temperaturile verii vor continua să crească, iar reducerea umidității solului va intensifica valurile de căldură. Până la sfârșitul acestui secol, fenomene care apăreau la 20 de ani, vor fi semnalate la doi, trei ani.

Uraganele vor deveni mai puternice și mai intense. Intensitatea, frecvența și durata uraganelor din nordul atlanticului, precum și frecvența celor mai puternice (categoriile 4 și 5), au crescut din 1980. Relativa contribuție umană și naturală la aceste intensificări este încă neînțeleasă. 

Nivelul mării va crește cu 30 până la 120 centimetri. Acesta a crescut cu 20 de centimetri din 1880.

Anunțuri

Până în 2100 va crește cu încă 1,2 metri. Este rezultatul adăugării apei din topirea gheții. În următorii zeci de ani Arctica va deveni o zonă fără gheață. 

Citește și: Dioxidul de carbon și temperatura atmosferică

Povestea lacului Vostok din Antarctica

Hrana insuficientă afectează o treime din populația globului #efect de sera #schimbarea climei #statele unite ale americii